Satul Geamăna (județul Alba) reprezintă unul dintre cele mai dramatice exemple din România în care o comunitate întreagă a fost sacrificată pentru un proiect industrial de mari dimensiuni. Cunoscut astăzi drept „satul scufundat”, Geamăna nu a fost înghițită de apă, ci de milioane de tone de steril minier rezultat din exploatarea cuprului.

Geamăna înainte de evacuare

Până la sfârșitul anilor ’70, Geamăna era un sat de munte obișnuit, cu gospodării răsfirate, terenuri agricole, livezi și o comunitate relativ stabilă. Locuitorii trăiau în principal din agricultură, creșterea animalelor și exploatarea lemnului. Satul avea școală, biserică și infrastructură rurală modestă, dar funcțională.

Biserica satului, construită pe un deal, era un reper central al comunității și locul în care se concentrau momentele importante din viața oamenilor: botezuri, nunți, înmormântări.

Decizia statului comunist

La sfârșitul anilor ’70, regimul comunist a decis extinderea masivă a exploatării de cupru de la Roșia Poieni, considerată strategică pentru economia României. Exploatarea urma să producă cantități uriașe de steril minier, iar autoritățile aveau nevoie de un loc unde să-l depoziteze.

Valea în care se afla Geamăna a fost aleasă pentru construirea unui iaz de decantare. Decizia a fost una strict tehnică, luată fără consultarea populației și fără evaluări de impact social sau de mediu, așa cum se cer astăzi.

Evacuarea forțată a satului

Între anii 1980 și 1985, locuitorii Geamănei au fost evacuați treptat. Procesul nu a fost brusc, ci s-a întins pe mai mulți ani, pe măsură ce lucrările la iazul de steril avansau.

Oamenilor li s-a spus că satul va dispărea și că trebuie să se mute. Mulți au primit locuințe în alte localități sau despăgubiri financiare modeste. Pentru cei mai mulți, aceste compensații nu au reflectat valoarea reală a caselor, a terenurilor sau a muncii depuse de generații întregi.

Evacuarea a dus la destrămarea comunității: familii mutate în sate diferite, pierderea legăturilor sociale și abandonarea unui mod de viață rural.

Inundarea cu steril minier

După evacuare, în anii ’80 a început depozitarea efectivă a sterilului. Reziduurile rezultate din exploatarea cuprului au fost transportate și pompate constant în vale. Nivelul sterilului a crescut progresiv, acoperind mai întâi terenurile agricole, apoi drumurile și, în final, casele.

Procesul a continuat și după 1989. Deși regimul comunist a căzut, exploatarea minieră a rămas activă, iar iazul de steril a continuat să se extindă. Astăzi, aproape întregul sat este complet acoperit de steril.

Biserica - ultimul martor

Din vechea așezare, cel mai vizibil element rămas este clopotnița bisericii, care se ridică deasupra sterilului. Aceasta a devenit simbolul Geamănei și imaginea care a făcut satul cunoscut în România și în străinătate.

În jurul bisericii, sterilul are o culoare gălbuie sau verzuie, specifică deșeurilor miniere bogate în metale, iar peisajul este complet artificial, lipsit de vegetație naturală.

Impactul ecologic

Sterilul minier conține substanțe toxice, inclusiv metale grele. Acestea pot afecta solul, apele subterane și cursurile de apă din zonă. Valea Geamănei este considerată una dintre cele mai poluate zone din România, iar riscurile de mediu vor persista pe termen lung.

Nu a existat un program amplu de ecologizare sau de refacere a mediului, iar costurile unei eventuale intervenții ar fi uriașe.

Semnificația Geamănei astăzi

Geamăna nu mai este un sat, ci un simbol al unei epoci în care deciziile economice erau luate fără transparență și fără a ține cont de oameni. Este un exemplu extrem de sacrificiu social în numele industrializării forțate.

Pentru publicul larg, Geamăna rămâne o lecție dură despre consecințele dezvoltării industriale necontrolate și despre prețul plătit de comunități întregi atunci când statul decide fără dialog și fără responsabilitate față de mediu și oameni.