Sport

Ea e voleibalista care va cânta „We Are The Champions” dacă România ia medalie
Naționala feminină de volei a României intră sâmbătă în lupta de la Campionatul European

Guillaume Bede a refuzat Elveția pentru România. Calculul unui hocheist de 20 de ani care pariază pe Steaua în locul unui salariu sigur helvet
Un apărător de 20 de ani care a fost asistent-căpitan la U21 Fribourg-Gottéron semnează primul contract profesionist cu Steaua București. Guillaume Bede are și câteva cuvinte de română în profilul de LinkedIn - înainte să fi ateriza în România.

Alex Popa, de la înot și fotbal la triatlon
Component al echipei României de triatlon, el este și vicecampion național la atletism

Cosmin Dur-Bozoancă, fanul lui Hamilton din poarta Oțelului!
Pe lângă cursele de mașini, acesta e îndrăgostit și tenisul de câmp, iar următoarea sa dorință este să ajungă la Turneul de la Wimbledon.

Povestea incredibilă a fostului arbitru de primă ligă care a dat lovitura pe bursă! Cum a transformat Constantin Frățilă 400.000 de dolari într-o avere de zeci de milioane de euro
Porumboiu are un rival surpriză în lumea averilor construite de foști arbitri. Constantin Frățilă a făcut zeci de milioane de euro pe bursă.
Tricolorul de la tenis de masă, pasionat de limbi străine. David Toro a trecut cu brio Evaluarea Națională
Pentru David, sportul de performanță nu a fost niciodată un motiv pentru a neglija școala.

Scandal la vârful Federației Române de Taekwondo. Curtea de Conturi a sesizat procurorii pentru afaceri cu terenul statului
Un control al Curții de Conturi a ajuns la Parchet, după ce auditorii au identificat mai multe nereguli la Federația Română de Taekwondo WT. În centrul sesizării se află modul în care ar fi fost administrat un teren al statului și relațiile dintre federație și o firmă condusă de președintele acesteia.

David Popovici a cucerit aurul și la 200 m liber la CE de la Paris și rămâne neînvins în această probă din 2023. Este REGELE!
David Popovici continuă să scrie istorie în natația mondială. Românul a câștigat vineri seară medalia de aur în finala probei de 200 de metri liber, la Campionatele Europene de la Paris, cu timpul de 1:44,15. Este al treilea titlu european consecutiv obținut de sportiv în această probă.

Mihai Bobonete, acționar la Universitatea Craiova! Comicul a semnat cu clubul său preferat
Mihai Bobonete a trecut de la galerie direct în acționariatul Universității Craiova. Cel aflat în distribuția serialului ”Las Fierbinți” și vedetă a stand up comedy-ului, unul dintre cei mai cunoscuți suporteri ai echipei din Bănie, a semnat joi actele și a făcut anunțul chiar înaintea meciului cu KuPS Kuopio, din Europa League.

Cât încasează David Popovici după aurul european de la 100 de metri liber: „Nu vreau să știu câți am, nu vreau să știu cât câștig pe lună!”
David Popovici continuă să adune trofee, recorduri și, odată cu ele, premii importante. Uimitorul campion român a cucerit aurul european la 100 de metri liber, la Paris, iar performanța sa îi poate aduce o sumă de până la 35.000 de euro din partea statului și a clubului unde este legitimat Dinamo.

Tatăl pe bancă, fiul cu banderola: România vrea în „optimile” Mondialului de volei U17
Selecționerul Marian Apostu și căpitanul Alex Apostu sunt tată și fiu, iar cei doi vor încerca, de pe bancă și din teren, să ducă România cât mai departe la primul său Mondial

David Popovici, din nou rege la 100 de metri! Al treilea aur european consecutiv și record la Paris
Parcursul lui Popovici la Paris a fost impresionant încă din calificări. În serii, românul a obținut 47,13 secunde, cel mai bun timp al fazei.

La 10 ani făcea naveta zilnic 100 de kilometri pentru fotbal. Povestea impresionantă a lui Andrei Ciobanu, mijlocașul Oțelului
Eforturile de la începutul copilăriei au fost doar prima etapă. La 12 ani, Andrei Ciobanu a ajuns la Academia Hagi

Nu intră în sala de concurs fără ele. Ritualul secret al unei campioane de 15 ani: „Simt că îmi poartă noroc”
Maya practică tenisul de masă la nivel de performanță, dar știe deja ce sport ar fi ales dacă nu ar fi descoperit disciplina care a dus-o în lotul național.
Teodora a câștigat meciul în 15 secunde după ce a schimbat categoria
Teodora practică judo de la vârsta de cinci ani și a avut parte, de-a lungul timpului, și de meciuri încheiate aproape înainte să înceapă.

David Popovici la Campionatele Europene de la Paris! CÂND INTRĂ ÎN BAZIN și pe ce canal îl putem vedea?
David Popovici este pregătit pentru unul dintre cele mai importante competiții ale anului. Campionul nostru olimpic va intra în bazin la Campionatele Europene de înot de la Paris începând cu 11 august, și va încerca să-și apere titlurile continentale la 100 și 200 de metri liber. Noi visăm la o nouă performanță fără precedent în istoria competiției.

Cornel Dinu îl acuză pe Cornel Țălnar că i-a luat și vândut apartamentul. Mai mult, îi oprește bani din pensie, la 78 de ani: „O canalie!”
Conflictul dintre două dintre cele mai cunoscute nume din istoria clubului Dinamo, Cornel Dinu și Cornel Țălnar, este departe de a se fi încheiat. La 78 de ani, fostul mare fotbalist și antrenor al „câinilor roșii”, ”Mister” Dinu vorbește deschis despre procesul pe care l-a pierdut în fața finului și fostului său adjunct și despre consecințele care îl afectează și astăzi.

Spaniolul care poate elimina Spania de la EuroVolley. „Vreau ca România să câștige”
România, pregătită de selecționerul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, va întâlni Spania într-un meci care poate decide calificarea în optimile de finală

Ianis Hagi a spus «nu» unui salariu de un milion de euro. Campionatul care i-ar putea schimba cariera
Deși mai are contract cu Alanyaspor, internaționalul român Ianis Hagi ar putea schimba echipa în această vară, iar următoarea sa destinație ar putea fi chiar puternicul campionat german.

S-a răsturnat de trei ori cu mașina de concurs, dar nu s-a gândit nicio clipă să renunțe. Lucas Sandu, pilotul de 12 ani care trăiește pentru motorsport
Deși este foarte tânăr, a trecut deja prin momente pe care mulți piloți le consideră printre cele mai dificile din carieră.

Denis Popescu, cu ochii pe aurul european. „Cel mai greu adversar nu este din bazin, ci din mintea ta”
Campionatele Europene de la Paris reprezintă următorul mare test din cariera lui Denis Popescu.

România domină Europa la canotaj. Tricolorii au încheiat Campionatele Europene pe primul loc, cu șase medalii de aur
Succesul din ultima zi a competiției a consolidat poziția României în fruntea ierarhiei, înaintea Germaniei și Marii Britanii.

Dinamo duce sportul în comunitate. 100 de copii din Dragalina vor beneficia de antrenamente și educație
Programul este derulat în parteneriat cu Primăria Dragalina, Asociația Sportivă Dragalina și sponsorii implicați în proiect, iar activitățile se vor desfășura la baza sportivă a comunei.

El este puștiul de 12 ani care își împarte timpul între volanul unei mașini de curse și bicicleta pe care pedalează 60 de kilometri pe zi
Pasiunea pentru motorsport a apărut în fața televizorului, urmărind curse de Formula 1 și competiții de raliuri

Aur după o revenire incredibilă! România strălucește la Mondialele U23 de canotaj de la Duisburg
Performanța delegației tricolore a fost deschisă de Bianca-Camelia Ifteni, care a cucerit titlul mondial la schif simplu feminin după o cursă spectaculoasă

România va avea prima arenă olimpică de canotaj. Investiție de peste 3 milioane de euro pe lacul Pantelimon
Prima bază olimpică de canotaj omologabilă la standarde internaționale va fi construită pe lacul Pantelimon, în urma unui parteneriat dintre OMV Petrom, Federația Română de Canotaj și Primăria orașului Pantelimon.

Semne de întrebare după Cupa Mondială 2026. Posibile manipulări la pariuri și meciuri aranjate
În paralel, FIFA susține că sistemele sale de monitorizare nu au identificat nicio influență asupra rezultatelor celor 104 partide disputate la turneul final.

David Beckham a câștigat mai mult decât oricare vedetă de la Cupa Mondială 2026. Peste 22 de milioane de euro din reclame
Deși Spania a ridicat trofeul Cupei Mondiale 2026, unul dintre cei mai mari câștigători ai turneului nu a fost un fotbalist aflat pe teren, ci o legendă retrasă din activitate. David Beckham (51 ani) a transformat competiția într-o adevărată mașină de făcut bani, încasând peste 22 de milioane de euro doar din contracte de publicitate.

Patrick Dinu, românul care a bătut un record stabilit de Michael Phelps
Student la Princeton și fost campion mondial de juniori la ștafetă, Patrick Dinu face furori în campionatul universitar din SUA

Jeff Bezos, în negocieri pentru o investiție la FC Liverpool. Fondatorul Amazon vrea să intre în acționariatul unuia dintre cele mai mari cluburi din lume
Jeff Bezos, fondatorul Amazon și unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei, este implicat într-o posibilă tranzacție care ar putea schimba structura acționariatului prestigiosului club de fotbal Liverpool FC. Se pare că i-a priit recent încheiatul Campionat Mondial.

PIB-ul Spaniei ar putea câștiga miliarde după triumful de la Campionatul Mondial. Un studiu explică efectul neașteptat al victoriei
Câștigarea Campionatului Mondial 2026 a adus bucurie în rândul suporterilor Spaniei și nu numai. Potrivit unui studiu economic publicat de cercetători de la Universitatea din Aberdeen, succesul unei naționale la cel mai important turneu de fotbal al lumii poate avea un impact direct asupra economiei țării campioane.

Tunde Crișan, vicecampioana Europei care își scrie viitorul între triatlon, japoneză și visul unei facultăți în străinătate
Tunde Crișan a găsit resursele pentru un ultim sprint și a urcat pe treapta a doua a podiumului la Cupa Europeană de Triatlon pentru juniori de la Izvorani
Mihai Badea transformă Călărașiul în capitala înotului. Festivalul „72 Swim 4 Dreams” strânge fonduri pentru copiii cu dizabilități
Între 23 și 26 iulie, acesta organizează festivalul internațional „72 Swim 4 Dreams”, un eveniment caritabil care îmbină sportul, muzica și implicarea comunității

Șase naționale sunt deja calificate la Cupa Mondială 2030. Care sunt norocoasele selecționate
Cupa Mondială din 2030 se anunță una dintre cele mai neobișnuite ediții din istoria competiției. Turneul va celebra 100 de ani de la primul Campionat Mondial și va veni cu o formulă fără precedent. Meciurile se vor desfășura pe trei continente, iar șase echipe sunt deja calificate datorită statutului de țări organizatoare.

Spania este noua campioană mondială! A învins Argentina după prelungiri și a cucerit al doilea titlu din istorie
Naționala Spaniei a câștigat Cupa Mondială 2026, după ce a învins Argentina cu 1-0, după prelungiri, în finala disputată pe MetLife Stadium din New Jersey

Finala Cupei Mondiale, între statistici și superstiții. Spania are un avantaj surprinzător înaintea duelului cu Argentina
Înaintea confruntării, statisticile și superstițiile alimentează și mai mult tensiunea: ibericii beneficiază de o zi în plus de odihnă, un detaliu care s-a dovedit decisiv în aproape toate finalele recente ale turneului.

Ilie Năstase împlinește 80 de ani. Povestea primului lider ATP și singurului român din International Tennis Hall of Fame
Ilie Năstase, una dintre cele mai mari legende ale sportului românesc și primul lider din istoria clasamentului ATP, împlinește astăzi 80 de ani. Considerat unul dintre cei mai spectaculoși jucători de tenis ai tuturor timpurilor, fostul campion a rămas în memoria fanilor atât prin talentul său ieșit din comun, cât și prin personalitatea nonconformistă care i-a adus porecla devenită celebră în întreaga lume: „Nasty”.

10 goluri într-unul dintre cele mai spectaculoase dueluri din istoria Cupei Mondiale! Anglia se impune în fața Franței
Partida disputată pe Miami Stadium a oferit un adevărat spectacol, cu zece goluri, o revenire spectaculoasă a francezilor și un final incendiar, devenind unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria recentă a competiției

Unde și-a investit Novak Djokovic averea uriașă. Proprietăți de zeci de milioane de dolari în cele mai exclusiviste locuri din lume
Novak Djokovic este unul dintre sportivii care au știut să-și transforme câștigurile într-un adevărat imperiu imobiliar. După o lungă carieră în care a adunat sute de milioane de dolari, campionul sârb și-a investit o mare parte din avere în apartamente și vile de lux aflate în unele dintre cele mai scumpe destinații din lume.

Finală nemaiîntâlnită la Cupa Mondială 2026- pauza meciului ar putea fi prelungită ca niciodată pentru un show tipic american
Finala Cupei Mondiale de duminică vine cu o premieră inspirată din show-ul ce însoțește sportul american. FIFA ia în calcul prelungirea pauzei de la jumătatea meciului, astfel încât spectatorii să poată urmări un spectacol de amploare, similar celui din Super Bowl.

România cere tăierea finanțării Comitetului Olimpic Internațional după revenirea sportivilor ruși în competiții
România cere tăierea finanțării după revenirea sportivilor ruși în competiții. Țara noastră, alături de opt state UE pregătesc o lovitură Comitetului Olimpic Internațional

Patricia Stoica, vicecampioană europeană la tenis de masă
Patricia Stoica confirmă că face parte din noua generație de aur a tenisului de masă românesc.

Viitoarea Cupă Mondială cu 64 de echipe? FIFA pregătește discuții despre încă o extindere pentru 2030
După extinderea competiției la 48 de participante începând cu ediția în desfășurare, FIFA ridică miza. Forul superitor al fotbalului ntenționează să analizeze posibilitatea organizării unui turneu cu 64 de echipe în 2030.

Rareș Bălean, voleibalistul naționalei care putea ajunge cercetător științific
Povestea numărului 7 de pe tricou și ritualul său special de dinaintea meciurilor

Cupa Mondială 2026: cât câștigă FIFA, echipele, televiziunile și cine plătește nota
Cupa Mondială 2026 generează peste 11 miliarde de dolari. Cine câștigă și cât: FIFA, echipele, orașele gazdă, televiziunile. Cifrele totale.

Evaziune fiscală de milioane, în spatele galelor de lupte MMA din România
Inspectorii ANAF au descoperit o presupusă fraudă fiscală uriașă în jurul transmisiunilor online cu gale Mix Martial Arts. O firmă ar fi încasat bani lună de lună de la peste 30.000 de abonați plătitori, fără să declare veniturile obținute. Prejudiciul calculat de autorități depășește 26 de milioane de lei, iar cazul urmează să ajungă pe masa procurorilor.

Bianca Mei-Roșu atacă din nou aurul european
Noua campioană europeană în proba de simplu la U21, Bianca Mei-Roșu vrea să urce pe prima treaptă a podiumului la Europeanul de Juniori din Portugalia.

Scandal în naționala Mexicului! Jucătorii, obligați să returneze ceasurile Rolex de 1 milion de dolari
Bucurie de scurtă durată pentru starurile fotbalului mexican! Jucătorii au primit ceasuri Rolex în valoare de aproximativ un milion de dolari după ce un celebru YouTuber a câștigat la pariuri pe victoria lor. Federația a intervenit imediat și a cerut returnarea cadourilor.

Matteo Mahalu, adolescentul de 15 ani și 1,93 m care visează la aurul olimpic la înot
Piteșteanul e printre cei mai mici componenți ai delegației României la Campionatele Europene de juniori care încep marți la Munchen

Scandal uriaș la Cupa Mondială! Casa Albă ar fi intervenit la FIFA pentru anularea suspendării starului SUA Folarin Balogun
Scandal în faza optimilor de finală ale Cupei Mondiale. FIFA i-a suspendat sancțiunea primită în urma cartonașului roșu lui Folarin Balogun, unul dintre cei mai importanți jucători ai Statelor Unite. În spatele răsturnării de situație s-ar afla chiar o intervenție a Casei Albe pe lângă președintele FIFA, Gianni Infantino.

Simone Tempestini, locul 13 la Rally di Roma Capitale, Italia. România, din nou în prim-plan în raliurile europene
Campionul național absolut de raliuri al României, Simone Tempestini, s-a clasat pe locul 13 la Rally di Roma Capitale, cea mai competitivă etapă continentală din ultimii ani. În competiție au concurat nu mai puțin de 128 de echipaje din întreaga lume.

Naționala României U18 e gata de Campionatul European de volei. Tricolorii visează la o medalie
România U18 va participa, de marți, 7 iulie, la Campionatul European din Italia. Echipa pregătită de Răzvan Parpală mizează pe forța grupului, dar vine la turneul final și cu povești inedite: un căpitan-DJ, un libero desemnat cel mai bun la Balcani și un centru cu cercel norocos.
Campionul României, Simone Tempestini, misiune dificilă la Raliul Romei. Italian la origine concurează în țara în care s-a născut
Deși s-a născut în Italia, Simone Tempestini și-a construit cariera în România, țară în care a devenit de zece ori campion național absolut la raliuri. În acest weekend, pilotul Napoca Rally Academy concurează la Roma, într-una dintre cele mai spectaculoase etape din Campionatul European de Raliuri ...
Câți bani au luat echipele calificate în ”16-imile” CM 2026. FIFA oferă premii record
Câți bani au luat echipele calificate în ”16-imile” CM 2026 , competiția cu cele mai mari premii financiare din istoria turneului. Echipele care au trecut...

Darius Coman, campionul care a refuzat visul american
Darius Coman a primit mai multe oferte din SUA, dar a ales să-și continue antrenamentele și facultatea în România Într-o perioadă în care mirajul marilor...

Alexandru Panait învață pentru BAC între meciurile de la Mondial!
Săptămâna viitoare începe Bacalaureatul, iar judoka Alexandru Panait se pregătește de unul dintre cele mai dificile meciuri. Tânărul își dorește să termine...

Singurul român dintr-o echipă calificată, face minuni la Mondialul 2026. Ce a spus Mourinho despre jucătorul antrenat de Alin Dincă
România nu are echipă calificată la CM 2026 , însă școala noastră de fotbal a fost apreciată la cel mai important turneu fotbalistic al planetei. Dincolo de...

România are trei echipe în Champions League-ul handbalului! Format nou din sezonul viitor
În sezonul viitor al Champions League la handbal, România va fi reprezentată de trei echipe, după ce Dinamo București , Gloria Bistrița și CSM București...
Răzvan Lucescu, contractul carierei și un salariu de peste 3,5 milioane de euro pe sezon
După recenta despărțirea de PAOK Salonic, Răzvan Lucescu (57 ani) pare pregătit pentru o nouă provocare în carieră. Tehnicianul român, nu s-a odihnit prea...

Bianca Mei-Roșu, Regina Europei la tenis de masă!
Zi istorică pentru tenisul de masă românesc la Campionatul European U21 de la Cluj-Napoca! Bianca Mei-Roșu a dat marea lovitură și a cucerit medalia de aur...

Răzvan Lucescu, OUT de la PAOK după 350 de meciuri! Românul a cucerit două titluri de campion al Greciei. Mesajul oficial publicat azi
După săptămâni întregi de zvonuri și negocieri purtate, perioada lui Răzvan Lucescu pe banca lui PAOK a ajuns oficial la final. Clubul grec a anunțat...

Meci istoric pentru Istvan Kovacs la Cupa Mondială 2026. Va conduce partida cu numărul 1.000 din istoria competiției
Istvan Kovacs a primit una dintre cele mai speciale delegări ale Cupei Mondiale 2026. Arbitrul din Carei va conduce partida dintre Tunisia și Japonia,...

Doliu uriaș în lumea curselor auto! Pilotul Alex Berea s-a stins din viață
Pilotul de raliu Alex Berea s-a stins din viață. Vestea care a căzut ca un trăsnet peste comunitatea pasionaților de viteză. Fost pilot de viteză în coastă...
Secretele lui Cîrjan: gadgeturi, BUG Mafia, Will Smith și visul spaniol
Cătălin Cîrjan, căpitanul lui Dinamo, trăiește fotbalul 24 de ore din 24. Născut chiar de Ziua Națională a României, mijlocașul vorbește despre sacrificiile...

De la 105 kilograme, pe podiumul concursurilor de triatlon!
Andrei Andreșiu are 40 de ani și de anul trecut s-a apucat de sportul cu 3 discipline și nu ratează niciun concurs, asta după ce a slăbit 25 de kilograme....

Fiul miliardarului Dorinel Umbrărescu, aproape de podium la Le Mans. Petru Umbrărescu a terminat pe locul 4 după o cursă spectaculoasă
Moștenitorului lui Dorinel Umbrărescu, mogului supranumit ”regele asfaltului”, Petru Răzvan Umbrărescu, la un pas să devină unul din regii asfaltului...

Carol Popa, din nou campion balcanic la triatlon!
Performanță de răsunet pentru triatlonul românesc la Campionatul Balcanic din Macedonia de Nord! Românii au urcat de două ori pe ! La catprimele trepte ale...

Salariul lui Gianni Infantino, făcut public de FIFA. Cât a câștigat șeful fotbalului mondial înainte de Cupa Mondială 2026
FIFA a publicat veniturile lui Gianni Infantino. În ultimul an , suma totală încasată de liderul forului mondial de fotbal este călosală. Înaintea Cupei...

Cerceii norocoși o poartă spre medaliile de aur
Andreea Comna, tânăra speranță din înotul românesc, nu se desparte de bijuterii nici când înoată Are 15 ani, este una dintre tinerele speranțe ale înotului...

Mâine, ultimul meci al Simonei Halep! Își încheie cariera legendară și începe o nouă viață de milioane de euro
După aproape două decenii petrecute pe terenurile de tenis și după performanțe care au făcut-o celebră în întreaga lume, Simona Halep își va lua oficial...

Cine este Dorin Mateiu, miliardarul alături de care Simona Halep a fost surprinsă în Mykonos. Imaginile care au reaprins zvonurile despre o posibilă relație!
Simona Halep a fost surprinsă în vacanță, în Mykonos, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, iar imaginile au stârnit un nou val de speculații privind...
Semnătura Nadiei Comăneci, pe 5.000 de medalii
„Zeița de la Montreal” a devenit ambasadoarea UVT Liberty Marathon, de la Timișoara Nadia Comăneci, prima gimnastă din istorie care a primit nota 10 la...

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe MÂINE. Trei ceremonii de deschidere în trei zile și trei țări
Campionatul Mondial de Fotbal 2026 debutează mâine și se recomandă cea mai spectaculoasă ediție organizată vreodată. Pentru prima dată în istorie, 48 de...

Lovitură financiară pentru Istvan Kovacs la Campionatul Mondial 2026! Câți bani va încasa arbitrul român
În timp ce naționala României ratează încă o prezență la un turneu final, fotbalul românesc va fi reprezentat de o echipă de arbitri condusă de Istvan...
Alexander Zverev, lovitură de 2,8 milioane de euro! Germanul a scris istorie la Roland Garros
Alexander "Sascha" Zverev a dat marea lovitură la Roland Garros! Tenismenul german a câștigat primul titlu de Grand Slam din carieră, iar succesul de la...
Câți bani încasează campioana mondială la CM 2026! FIFA estimează venituri totale de aproape 13 miliarde de dolari
De joi, întreaga planetă va fi cu ochii pe Campionatul Mondial 2026. Naționala care va ridica trofeul suprem al fotbalului mondial în finală va pleca acasă...

Bianca a sacrificat sesiunea pentru aurul de la Naționale
Bianca a fost regina Campionatelor Naționale U19 la tenis de masă, cu trei titluri și un argint Sala Polivalentă din București a găzduit Campionatul...

Motoarele se reaprind la Harghita Băi!
Harghita Hill Climb Challenge revine în forță cu ediția a șasea, care va avea loc weekend-ul acesta în stațiunea din județul cu același nume. Calendarul...

Naționala Iranului, obligată să intre și să iasă din SUA în zilele meciurilor. Tensiunile politice complică participarea la Cupa Mondială 2026
Naționala Iranului va fi supusă unor restricții fără precedent la Cupa Mondială din 2026. Echipa urmează să intre și să părăsească Statele Unite în aceeași...

Serena Williams revine în circuit la 44 de ani. Fanii au așteptat aproape trei ani acest moment
Surpriză uriașă în tenis! Serena Williams s-a plictisit acasă și revine în circuit la 44 de ani . - VIDEO ! Serena Williams revine după aproape trei ani de...

Campionul de la drift e student la Psihologie!
Gabi Imre își împarte timpul între pasiunea pentru cerculețe și amfiteatrele facultății! Între antrenamente și școala de instructori, el învață și pentru...

În curând filmul „SIMONA – Povestea unui Vis”. Serialul ce prezintă culisele vieții Simonei Halep
Prima producție dedicată Simonei Halep, cea mai importantă jucătoare din istoria tenisului feminin românesc. Filmul „SIMONA – Povestea unui Vis”, va face...
Nadia Comăneci, decorată de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni cu Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce
Marea campioană Nadia Comăneci a fost decorată de președintele României, Nicușor Dan, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, una...

Gala „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10”, aseară la Palatul Parlamentului. 500 de invitați îmbrăcați în negru, Nadia în alb
Aseară, high life-ul românesc a fost invitat la gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10”, evenimentul central al programului...

FIFA, investigată pentru presupusa umflare artificială a prețurilor biletelor la Campionatul Mondial 2026
Federația Internațională de Fotbal se confruntă cu o nouă controversă cu două săptămâni înaintea Cupei Mondiale din 2026. Autoritățile din statele americane...
Ghinea și „Bella” vor să cucerească și Drumul Poienii!
După ce a spulberat pe Trasalpina un record din 2023, Emil Ghinea atacă în acest weekend, cel mai greu traseu din sezonul de viteză în coastă! Marele Premiu...

Fostul căpitan de la Dinamo vinde acum șosete. Businessul este foarte serios, dedicat sportivilor
Fostul căpitan al lui Dinamo, Steliano Filip, își construiește viitorul și în afara terenului de fotbal. Ajuns la 31 de ani și legitimat în prezent în...

Vincent Keymer a cucerit Super Chess Classic Romania 2026 și un premiu de 131.000 de dolari. Bucureștiul a fost capitala mondială a șahului
Maestrul german Vincent Keymer a câștigat Super Chess Classic Romania 2026, unul dintre cele mai importante turnee de șah ale anului, ce a avut loc, timp de...

Un român face senzație în Formula 4! David Cosma Cristofor pleacă din pole position în Italia și visează la Formula 1
România are un nou puști-minune în motorsport! La doar 16 ani, David Cosma Cristofor continuă să impresioneze lumea curselor. Tânărul va concura chiar pe...

Gest emoționant făcut de Răzvan Lucescu la pomana în memoria tatălui său. A servit personal peste 100 de nevoiași la o cantină socială!
La doar câteva săptămâni după moartea lui Mircea Lucescu, fiul său, Răzvan Lucescu (57 de ani), a făcut un nou gest impresionat ce dovedește valorile și...
Sacrificii de campioană: făcea două ore pe drum pentru două ore de antrenament
Voleibalistă în prima divizie, Ioana Mănăilă a făcut zilnic naveta, timp de trei ani, pentru a-și împlini visul Ioana Mănăilă a fost una dintre piesele de...
”Șah la malul mării”, competiția care scoate copiii din ”lumea virtuală” direct pe plaja de la Venus
”Șah la malul mării” transformă stațiunea Venus într-o adevărată arena a inteligenței! Zeci de copii își dau întâlnire pe plajă sub semnul competiției ....
Povestea de film a dinamovistului Alex Pop: S-a născut în Argentina și a terminat două facultăți în paralel
Într-o lume a sportului rege în care performanța sportivă e pusă pe prim plan, atacantul dinamovist Alex Pop dărâmă toate barierele. Născut în Argentina,...
Nadia Comăneci, omagiată la TIFF 2026- NADIA, filmul emoționant dedicat legendei gimnasticii
Nadia Comăneci va urca pe scena din Piața Unirii a celui mai important festival de film de la noi, într-un moment special dedicat carierei sale legendare....
Au apărut cotele pentru Campionatul Mondial 2026! Marea favorită la titlul mondial. TOP 10 FAVORITE!
Mai puțin de o lună până la Campionatul Mondial din 2026, iar bookmakerii au publicat deja primele cote pentru turneul final care va avea loc în Statele...

Garry Kasparov a deschis turneul de șah de la București unde marele premiu este de 100.000 de dolari
Bucureștiul devine, zilele acestea, capitala mondială a șahului. Cei mai puternici mari maeștri ai planetei au ajuns în România pentru Super Chess Classic...
La 16 ani, Raluca Rotaru „vânează” medalii alături de tatăl și de fratele ei în triatlon! „Încerc să-mi întrec membrii familiei”
Raluca Rotaru a venit special din Tulcea alături de familie pentru a câștiga Duatlonul de la Cernica . La 16 ani, Raluca Rotaru „vânează” medalii alături de...

Cristi Chivu, ovaționat la palatul prezidențial de președinte Sergio Mattarella. Ce mesaj i-a transmis
La un pas de trofeu, Cristi Chivu, a lăsat pentru câteva minute tactica și s-a transformat într-un adevărat diplomat în fața președintelui Italiei. Sergio...

Show total cu Florin Prunea, copilot de Rally Raid: ”Mi-e o frică de mor!”
Adrenalină, viteză și hohote de râs la competiția Baja Borsec, eveniment important ce face parte din Campionatul Național de Rally Raid. Fostul portar al...

Harghita Hill Climb Challenge revine cu ediția a VI-a pe traseul spectaculos din Harghita Băi
Una dintre cele mai intense etape de viteză în coastă din calendarul competițional din România, Harghita Hill Climb Challenge, revine între 12 și 14 iunie...

Aplauze la 10.000 de metri pentru fetele de bronz!
Echipa feminină de tenis de masă a României s-a întors triumfătoare de la Campionatul Mondial de la Londra 2026, unde a cucerit medalia de bronz, prima după...

Cel mai scump bilet la finala Cupei Mondiale 2026 a ajuns să coste 345.000 $
Cupa Mondială 2026 riscă să intre în istorie prin prețurile halucinante ale biletelor pe modelul american style. Pentru marea finală, unele tichete VIP au...

Victor Pițurcă împlinește 70 de ani. Gloria, scandalurile care i-au marcat viața fostului selecționer
Astăzi, pe 8 mai, Victor Pițurcă schimbă prefixul și ajunge la 70 de ani. Aniversarea sa vine la o zi după ce echipa cu care a performat pe teren, Steaua...

Patrick Dinu, viitorul neurochirurg din înotul românesc
Student în anul 2 la celebra Universitate Princeton , înotătorul a dat examene chiar în timpul Naționalelor de la Otopeni Patrick Dinu reprezintă un model...

Cristi Chivu, primit de Papa Leon la Vatican! Anunțul oficial făcut de Inter după titlul istoric câștigat în Serie A
Cristi Chivu continuă să trăiască unele dintre cele mai spectaculoase momente ale carierei sale de antrenor. După ce a cucerit titlul în Serie A alături de...
Astăzi, 40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. 7 Mai 1986 – Ziua în care Steaua București a cucerit Europa!
40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc . 7 mai 1986 – seara în care Steaua București a cucerit Europa și a scris istorie...

Raul Opruț a „colorat” Voislova în alb-roșu: „Tot satul a devenit dinamovist”
Fundașul lui Dinamo a depănat amintiri despre anii petrecuți în Italia, dar și despre visul de a juca la un moment dat în Serie A Raul Opruț, fundașul...

Octavian Ciovică atacă al treilea titlu absolut la viteză în coastă cu un bolid de 500 de cai putere!
Octavian Ciovică a sărbătorit 20 de ani în motorsportul românesc printr-o gală plină de rafinament, la Brașov. Pilotul a lăsat combinezonul de concurs...

Zbor spre podium pe... 600 de kilograme!
Ionuț Ursache, unul dintre veteranii echipei naționale în probele de sărituri peste obstacole, se pregătește pentru cel mai important test al sezonului, a...

Lovitura vieții pentru Cristian Chivu. Milioane în conturi după titlul cu Inter Milano. Ce avere a ajuns să aibă
Cristian Chivu (45 ani) a dat lovitura vieții! Românul ajuns aproape peste noapte antrenor principal la Inter Milano a reușit un sezon de-a dreptul...

Dinamo își schimbă sigla. Interviu cu președintele clubului, Andrei Nicolescu
Dinamo își schimbă sigla. De la 1 iulie, Dinamo 1948 S.A. va avea o nouă identitate vizuală. Într-un interviu eveniment, președintele clubului, Andrei...

Premiile CM 2026 au devenit cele mai mari din istorie! Ce sumă colosală va încasa finalista după ce FIFA a mărit iar fondul
Cu o lună înainte de începerea competiției Cupei Mondiale, Federația Internațională de Fotbal ( FIFA) a anunțat noi premii record. Asta după presiuni venite...

Ultima afacere lansată de Mircea Lucescu înainte de moarte! Detalii despre firma imobiliară înființată în 2026
Legenda fotbalului românesc, Mircea Lucescu, nu s-a desprins până în ultimele zile de viață nici de sport, nici de afaceri de afaceri. Cu puțin timp înainte...

Formula 1 revine în Turcia la prețul de 170 milione de euro! Istanbul Park intră din nou în circuit cu ajutorul financiar al statului
Marele Premiu F1 al Turciei revine oficial din 2027, după ani de absență. Circuitul Istanbul Park va găzdui din nou o etapă F1, în baza unui acord valabil...

Mondial de tenis de masă cu iz de Semifinală de Champions League!
Aflați la Londra la Campionatul Mondial, “tricolorii” joacă în această seară cel de-al treilea meci din grupă, cu gândul la fazele superioare. Între două...

Costel Pantilimon ”joacă” pe piața imobiliară! Fostul portar al naționalei, apără acum propriile investiții
Din poarta naționalei de fotbnal direct în business! Costel Pantilimon, fostul ”goalkeeper” cunoscut pentru cariera sa în fotbalul de top din Marea Britanie...

Irina Kosinski, mesaj de ”aur” în familie!
Irina Kosinski a ieșit campioană cu Voluntari și pune presiune pe fratele ei, finalist la masculin: „Să aducă și el culoarea asta acasă!” CSO Voluntari a...

Carol Popa, cel mai bun triatlonist al anului: „Dacă s-ar face un film despre viața mea, eu aș juca rolul principal!”
La Gala Triatlonului au fost premiați cei mai valoroși sportivi ai anului 2025 Federația Română de Triatlon și-a desemnat cei mai buni sportivi ai anului...
CSM București, gata pentru revanșa istorică cu Esbjerg
„Tigroaicele” vor fi împinse de la spate de 5.000 de fani în returul de duminică în care vor calificarea în Final Four Sala Polivalentă din Capitală va...

Nicușor Dan, ferm: Fără AUR la susținerea oricărui guvern!
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, după summitul UE din Cipru de vineri, că în situaţia ipotetică în care PNL sau PSD vor veni la el şi vor spune că vor...

„Profa” Samara și-a scos colegii la lecția de cultură britanică!
„ Tricolorii” de la tenis de masă pleacă la Mondialul de la Londra, nu doar cu paletele ci și cu lecțiile făcute! Eliza Samara a scos foile cu întrebări din...
Inimă de „tigroaică”, minte de inginer!
Absolventă a Liceului „Gheorghe Lazăr” și studentă acum la Politehnică, Eliza Oțet e liberoul formației CSM București CSM București se află la un singur pas...

La 9 ani, o pilotează pe „Vitezomana” și refuză telefonul mobil!
În era ecranelor și a jocurilor video, la nici 10 ani, Octavian a schimbat kartul pe o mașină adevărată de concurs și se dă cu ea în Campionatul Național de...

Gheorghe Hagi este oficial noul selecționer al României. Revine la națională dorind calificarea la Euro 2028
Gheorghe Hagi este oficial noul selecționer al României. Revenirea sa pe banca tehnică a echipei naționale este întâmpinată cu entuziast în rândul...
România poate: Mondialul U18 de hochei pe gheață de la Târgu Secuiesc, un model de sport și business
Campionatul Mondial de hochei pe gheață U18, Divizia a II-a, Grupa A, organizat la Târgu Secuiesc, a fost mai mult decât o competiție sportivă. A fost o...
Amalia Singuran dă BAC -ul în mare viteză
Amalia Singuran, una dintre cele mai bune triatloniste ale noului val a început anul în forță cu un campionat național de duatlon, dar marea cursă din...

Lionel Messi, chemat în instanță în SUA pentru că nu a jucat într-un meci amical. O companie cere daune de milioane!
Fotbalul are fețe neobișnuite în SUA. Lionel Messi se confruntă cu un nou scandal juridic în Statele Unite după ce, o companie din Miami a deschis proces...

Proiectul de suflet al Cameliei Potec pentru viitorii campioni
Natația românească privește spre viitor printr-un proiect dedicat celor mai mici înotători. Fundația Camelia Potec a organizat prima ediție a „Cupei...

CSM București, duel de foc cu Esbjerg în Liga Campionilor. Revanșă cu miză uriașă
CSM București înfruntă Esbjerg pentru semifinalele Ligii Campionilor Turul sferturilor se joacă sâmbătă, în Danemarca . CSM București, duel de foc cu...

Expoziție dedicată lui Mircea Lucescu la Muzeul Fotbalului București. Ce poți vedea și când intrarea este gratuită
La o săptămână de la trecerea sa în neființă, își deschide porțile prima expoziție dedicată carierei lui Mircea Lucescu , care fi vizitată la Muzeul...

Campion la 72 de ani cu „Rosa” din 1977
Mihai Alexandrescu, campionul din Competiția de Vehicule Istorice are în garaj 5 Dacii, iar fiecare dintre ele poartă un nume. Anul trecut în competiții, el...

Trofeul US Open câștigat de Boris Becker, vândut la licitație pe o sumă uriașă. Marele tenisman nu mai scapă de datorii
Trofeul US Open cucerit de Boris Becker în 1989 a fost vândut fostul mare sportiv la licitație. Cupa faimoasă câștigată în perioada când tenismenul s-a...

Daniel Bucur, “matematicianul” din șa
Daniel Bucur, călărețul de top care se ocupă alături de famila sa 52 de cai, dezvăluie secretul succesului în probele de sărituri peste obstacole: „această...

O ultimă scrisoare pentru Mircea Lucescu
Gândurile suporterilor devin un volum memorial în cinstea marelui antrenor Lumea fotbalului s-a oprit în loc. Vestea trecerii în neființă a lui Mircea...

Miliardarii Ucrainei vin la București pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu
Rinat Ahmetov și Igor Surkis vin la București, la funerariile lui Mircea Lucescu . Miliardarii Ucrainei vin la București. Magnatul Rinat Ahmetov este...

Programul funeraliilor lui Mircea Lucescu. Românii își pot lua rămas-bun la Arena Națională
Fotbalul românesc este în doliu după dispariția unuia dintre cele mai mari nume din istoria sa. Il Luce, Mircea Lucescu s-a stins din viață aseară, la...

A murit Mircea Lucescu. Povestea unui simbol al fotbalului românesc și mondial
Moartea lui Mircea Lucescu, pe 7 aprilie 2026, în Săptămâna Mare, zguduie profund lumea sportului românesc. La 80 de ani și 8 luni, unul dintre cei mai...

De pe locul 12 în lume, Bernadette Szocs și Edi Ionescu se gândesc deja la Jocurile Olimpice
Se înțeleg din priviri la masa de joc, dar și în afara ei, iar rezultatele sunt pe măsură. Bernadette Szocs și Edi Ionescu reprezintă de pe acum una dintre...

Ce salariu va avea Gheorghe Hagi la națională. Bonusuri uriașe pentru performanță!
Revenirea lui Gheorghe Hagi pe banca naționalei României este la un pas de oficializare, iar detaliile contractului relevă un pachet financiar consistent....

Inimă de tată campion: Cristi Bartha a cucerit Cupa României pentru fetița sa, aflată în spital
Blajul a redevenit centrul universului voleibalistic autohton, găzduind un cuplaj de gală pentru finalele Cupei României - Loteria Română. Într-o atmosferă...

Mircea Lucescu, în stare critică la Terapie Intensivă. Starea sa de sănătate s-a agravat brusc. Familia mobilizată de urgență
Starea de sănătate a legendarul antrenor Mircea Lucescu s-a deteriorate brusc -este în comă indusă. La o săptămână după ce a fost internat, starea s-a...

Triatlonistul Alex Ion vrea să cucerească Texasul!
Alex Ion, cel mai rapid român pe distanță de Half Ironman, își pregătește marea lovitură pentru 2026: recordul la un Full Ironman în America. Până atunci,...
ULTIMA ORĂ: Mircea Lucescu a făcut un infarct astăzi, la o zi după plecarea de la națională. „Stare stabilă, dar sub supraveghere”
Mircea Lucescu (80 ani) a suferit un infarct miocardic în dimineața zilei de 3 aprilie, la doar o zi după ce și-a încheiat oficial mandatul de selecționer...

România devine lider mondial la dans sportiv - 7 Medalii de Aur la cea mai prestigioasă competiție de dans sportiv din lume
Într-un moment în care societatea românescă resimte lipsa performanțelor în sporturile populare, o veste spectaculoasă vine dintr-o disciplină sportivă mai...

Simona Halep, gală de retragere de top la Cluj. Cine va fi partenerul surpriză al campioanei
România o aplaudă pe Simona Halep, care se va afla pentru ultima oară în teren, oficial ca jucătoare. Evenimentul va avea loc pe 13 iunie 2026, la...

Iranul va juca la Cupa Mondială 2026 în SUA. Șeful FIFA pune capăt speculațiilor privind mutarea meciurilor
Ideea ca Iranul să evolueze la Cupa Mondială chiar în SUA pare desprinsă dintr-un scenariu improbabil în contextul încordării militare dintre cele două...

„Regina Driftului”, blocată în Emirate!
Alice Ene a trăit senzații tari, nu doar pe celebrul Circuitul de Formula 1 din Abu Dhabi! Invitată să vadă o cursă spectaculoasă de drift pe Yas Marina,...

Programul Campionatului Mondial de fotbal 2026
Programul și grupele Campionatului Mondial de fotbal 2026 SUA, Mexic și Canada Programul Campionatului Mondial de fotbal 2026 Finala campionatului mondial...

Dinamovistul Alex Pop: ”Poliția m-a potolit!”
Dinamo intră pe ultima sută de metri a duelului crucial cu FC Argeș din acest weekend. Profitând de pauza competițională, „câinii” și-au reglat tirul, dar...
Gică Hagi revine la națională: ”Regele” preia România. Următoarele meciuri în Liga Naţiunilor
Gică Hagi este noul selecționer al României, după retragerea lui Mircea Lucescu de pe banca tehnică a echipei naționale. O nouă schimbare de direcție, care...
Mircea Lucescu se retrage de la națională după ce a leșinat. Selecționerul a fost resuscitat de doctorul și meseurul naționalei, în cantonament
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat de urgență la spital după ce a leșinat în timpul unei ședințe tehnice, iar ulterior a anunțat că se retrage...

La viitoarele JO, sportivele transgender, EXCLUSE din probe! Decizie istorică a Comitetului Olimpic
O schimbare majoră este aplaudată dar, în același timp stârnește deja dezbateri aprinse. Comitetul Olimpic pregătește o reformă a competițiilor feminine...

Starul fotbalului Erling Haaland a dat 134.000 $ pe o carte!
Deși pare că a fost pasionat mai mult de sport la școală, Erling Haaland, devenit unul dintre cei mai bine pătiți fotbaliști ai momentului, este și...
Record de „vechime” la 6 ani: „Fac triatlon de 5 ani!”.
Au vârste de grădiniță, dar o disciplină de fier. La un concurs de duatlon, atenția nu a fost doar pe medalii, ci pe un puști de 6 ani cu o carismă uriașă...

Cine transmite Turcia vs România- baraj CM 2026
Duel decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026! Echipa națională de fotbal a României întâlnește selecționata Turciei într-un baraj care poate...

Norocul i-a „sărit” din potcoavă!
Damian Cojocariu, unul dintre cei mai titrați călăreți din echipa națională în probele de sărituri peste obstacole, dezvăluie momentul bizar în care...

Tenișii magici ai lui Bernie Szocs și bentița norocoasă a lui Edi Ionescu
Tripla campioană de la Naționale și-a decorat singură încălțămintea de concurs, lipind pietricele strălucitoare Bernadette Szocs (31 de ani) a fost marea...

Ronaldinho ar fi ajuns falit. De la 125 de milioane de euro la doar …6 euro în cont
Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din lume, Ronaldinho, traversează un moment incredibil, potrivit presei internaționale. Brazilianul, fostul star al...
18 luni de lacrimi pentru o semifinală europeană!
Denisa Ionescu a luptat un an și jumătate cu o accidentare gravă, dar acum joacă iar la CSO Voluntari CSO Voluntari s-a oprit în semifinalele Cupei CEV după...

Venezuela a lovit SUA în orgoliu. Zi liberă națională după victoria istorică chiar la Donald Trump acasă
Venezuela scrie istorie în baseball- victorie spectaculoasă contra SUA la World Baseball Classic și zi liberă națională . Venezuela a lovit SUA în orgoliu:...
De la shooting, direct în infernul Europeanului de Raliuri!
Alexandra Teslovan schimbă blugii, tocurile și geaca de piele pe „bestia” 4x4 cu care va debuta, în premieră, în Campionatul European de Raliuri. Pilotul de...

FIFA bate palma cu YouTube pentru Cupa Mondială 2026. Televiziunea nu mai este principalul canal pentru fotbal
YouTube devine platforma oficială pentru distribuția conținutului dedicat Cupei Mondiale FIFA 2026 . Competiția, programată între 11 iunie și 19 iulie 2026,...

Iran vs. SUA la Cupa Mondială de Fotbal 2026! Teheranul negociază cu FIFA mutarea meciurilor în Mexic
Dintr-un spectacol sportiv global, Cupa mondială FIFA 2026 riscă să devină o competiție ce zguduie și mai mult echilibrul geopolitic din cauza orgoliilor și...
Gheorghe Popescu devine acționar majoritar la Farul Constanța. Decizia surprinzătoare a lui Gheorghe Hagi!
Gheorghe Popescu preia 70% din acțiunile clubului Farul Constanța, cedate de Gheorghe Hagi. Legendarul fotbalist se retrage din conducere pentru a reveni la...

Brandul lui Michael Jordan intră în fotbalul mare! Brazilia va purta echipament AIR Jordan la CM 2026
Brandul legendarului Michael Jordan face pasul mare din baschet în fotbalul international. Noul echipament al naționalei Braziliei pentru CM de Fotbal 2026...
Două Mari Premii de Formula 1 din Orientul Mijlociu, în pericol de anulare. Calendarul sezonului ar putea fi modificat
Situația tensionată din Orientul Mijlociu riscă să afecteze direct calendarul competițional al Formula 1, și nu din punct de vedere al costurilor...
La 13 ani stăpânește sute de cai putere mai bine decât un adult
Are doar 13 ani, dar stăpânește sute de cai putere mai bine decât un adult! Adelina Ionescu face spectacol în Campionatul Național de Drift, unde schimbă...

Fotbalistele Iranului refuză să se întoarcă acasă după Cupa Asiei. Cinci jucătoare au cerut azil în Australia, gest care a provocat furie la Teheran: ”Trădătoare în vreme de război!”
Mai multe jucătoare din echipa națională feminină de fotbal au decis că nu vor să se mai întoarcă în țară după participarea la Cupa Asiei la Fotbal (AFC...

Spectacol total în lotul național U19 de tenis de masă
Robert Istrate a început anul 2026 ca un adevărat campion! Sportivul din lotul național de U19 a adunat medalii pe bandă rulantă. Însă nu vrea să se...

Cristi Săpunaru cere 2 milioane de euro despăgubiri de la FRF. Contestă folosirea imaginii sale după retragere
Fostul internațional român Cristi Săpunaru a deschis o acțiune în instanță împotriva Federației Române de Fotbal (FRF) dar și a unei companii comerciale,...

Mirel Rădoi, salariu uriaș de 1,6 milioane de euro! Gigi Becali face anunțul momentului la FCSB
Mirel Rădoi a fost instalat ca antrenor pe banca FCSB din păcate, doar pentru câteva luni, spre întristarea roș-albaștrilor. Fostul antrenor al naționalei,...

Triatloniștii, exemplu pentru fotbaliști: România a învins Turcia la București!
Cu două săptămâni înaintea barajului pentru Cupa Mondială la fotbal, Federația Română de Triatlon a obținut cel mai prestigios titlu din Europa Cu doar două...

Iranul se retrage de la Cupa Mondială 2026 înainte să fie exclus! Suferă tabloul turneului din SUA, Canada și Mexic
Cea mai posibila retragere a Iranului de la Cupa Mondială 2026, pe fondul conflictului regional în care este implicat, pune FIFA într-o situație fără...
Mascații dau buzna în fotbalul românesc! Dosar de meciuri trucate pentru pariuri -34 de percheziții la jucători și oficiali
Poliția a făcut 34 de percheziții în București și mai multe județe într-un dosar de meciuri trucate pentru pariuri. Jucători și persoane dintr-un club de...
Johannes Klaebo scrie istorie la Milano-Cortina cu șase titluri olimpice! A câștigat mai multe medalii de aur decât multe țări de la JO
Norvegianul Johannes Klaebo a intrat definitiv în istoria sportului mondial după ce a câștigat al șaselea titlu olimpic la Jocurile Olimpice de iarnă...

Performanță istorică pentru Team Romania Wolves. Selecționata micilor hocheiști români, între cele mai bune din lume
Micii hocheiști români de la Team Romania Wolves au reușit o performanță remarcabilă la ediția din 2026 a Quebec International Pee-Wee Hockey Tournament,...

Ultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă 2026. Ceremonia de final va avea loc diseară într-un loc istoric
Jocurile Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026 ajung astăzi la final, după două săptămâni pline de competiții spectaculoase, recorduri și momente...

K-1 se reîntoarce în România. Câștigătorul K-1 World Max București pleacă direct în marea finală de la Tokyo, cursa către premiul de 400.000$
Lovitură spectaculoasă dată de fostul mare greu al ringului, actualemente promotor, Cătălin Moroșanu. Celebra competiție K-1 World MAX vine la București, în...

Bernadette Szocs și Eduard Ionescu, aur la WTT Star Contender Chennai 2026! România domină dublul mixt la tenis de masă
Perechea formată din Bernadette Szocs și Eduard Ionescu a cucerit trofeul probei de dublu mixt la prestigiosul turneu WTT Star Contender Chennai 2026, după...

Cei mai bogați sportivi de la J.O. Milano Cortina 2026. Top 5 staruri ale sporturilor de iarnă cu cele mai mari câștiguri
Majoritatea sportivilor prezenți la competiție aspiră la o medalie olimpică, recunoaștere internațională, și bonusuri consistente oferite de Comitetele...

Record de Valentine’s Day la Jocurile Olimpice de iarnă 2026! 10.000 de prezervative epuizate în 72 de ore în satul olimpic
Chiar înainte de Valentine’s Day. un record inedit a fost stabilit la Jocurile Olimpice de iarnă 2026,competiție ce, pentru mulți sportivi este o fericită...

Campioana olimpică Breezy Johnson a primit o nouă medalie de aur după ce prima...s-a ciobit
Momentele de glorie de la Jocurile Olimpice de iarnă Milano–Cortina au fost puse sub semnul amuzamentului de un detaliu neașteptat- medaliile cu care au...

Eileen Gu, tânăra din Forbes care a uimit la JO de iarnă Milano Cortina. La doar 22 de ani are o avere de peste 23 de milioane $
La numai 22 de ani, schioarea de freestyle Eileen Gu nu este doar o speranță a sporturilor de iarnă. Frumoasa ce reprezintă Republica Populară Chineză la...

Biletele pentru Turcia – România s-au epuizat în 20 de secunde! FRF caută soluții pentru suplimentarea locurilor destinate susținătorilor tricolori
Interes uriaș pentru întâlnirea Turcia – România (26 martie, Istanbul), meci ce face parte din barajul de calificare la Cupa Mondială 2026. Biletele pentru...

Astăzi finala NFL, cel mai scump spectacol sportiv, care transformă un meci în miliarde de $. Cel mai ieftin bilet - 4.653$, o lojă 439.000 $
La noapte are loc Super Bowl 60, marea finală din NFL, unul dintre cele mai urmărite și profitabile evenimente sportive din lume. În Statele Unite febra...
Turneul celor 6 Națiuni 2026 a început în forță! Program complet, favorite și unde vezi meciurile LIVE în România
C ea mai importantă competiție de rugby din Europa, e diția 2026 a Turneului celor Șase Națiuni, a debutat spectaculos la Paris, unde Franța a î nvins clar...

Campion maghiar la baschet, intră în forță pe piața din România. Compania sa de transport rutier, o afacere de peste 65 de milioane de euro
O companie maghiară evaluată la peste 65 de milioane de euro, a intrat recent în România. Firma este deținută de fostul campion din baschetul profesionist...

JO Milano-Cortina 2026 încep mâine! Mariah Carey, Laura Pausini și Andrea Bocelli cântă la deschidere
Mâine seară, startul oficial pentru Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026. Ceremonia de deschidere a mult așteptatei competiții sportive va avea...

Dinamoviștii s-au „antrenat” cu bulgări înaintea meciului cu Farul
Zăpada căzută la București i-a dat peste cap planurile antrenorului Zeljko Kopic, înaintea partidei de diseară După ce s-au antrenat la o bătaie zdravănă cu...

Mircea Lucescu, internat din nou de urgență, a treia oară într-o lună. Medicii, îngrijorați de starea selecționerului naționalei
Mircea Lucescu traversează o dificilă criză respiratorie. Selecționerul echipei naționale a Românie i a fost internat din nou de urgență la Spitalul...

Start EXPLOZIV! Un român a câștigat aurul la primul concurs internațional din 2026!
Costel Cojocariu, component al lotului național în probele de sărituri peste obstacole, a început perfect acest an! În prima competiție internațională...

Clubul de fotbal cu cele mai mari venituri din lume și campionatul care ”produce” cei mai mulți bani! Top 10 echipe bogate
Fotbalul, la nivel mondial bate recorduri an de an la capitolul financiar. Sezonul 2024-2025 a fost cel mai profitabil din istorie (potrivit recentului...

Câți bani a câștigat Carlos Alcaraz după finala colosală cu Novak Djokovic la Australian Open 2026
Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP, l-a învins pe Novak Djokovic în finala Australian Open 2026, într-un meci cu adevărat spectaculos. Pe lângă...

Are 11 ani și câștigă medalii alături de Gioconda!
Dunja Al Jamal este campioană balcanică cu echipa României de sărituri peste obstacole și concurează de mai bine de 11 ani alături de aceeași iapă,...

Finala Cupei Mondiale 2030, s-a aflat unde va avea loc. Un turneu fără precedent în ...șase țări, pe trei continente!
Este anul unei noi cupe mondiale de fotbal, al cărui meci final va avea loc în New Jersey, Statele Unite ale Americii, și deja iubitorii fotbalului de...

Șapte suporteri ai echipei PAOK și-au pierdut viața într-un accident rutier în județul Timiș. Voiau să ajungă în Franța la meciul Lyon - PAOK
Șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața într-un accident rutier produs marți în județul Timiș. Fanii greci se îndreptau spre Franța,...

Puștiul care sfidează limitele: 4 campioane auto la 14 ani !
Are doar 14 ani, dar trăiește deja la intensitate maximă. Când nu este pe circuit, unde concurează în nu mai puțin de patru campionate de motorsport, Tudor...

Apel la boicot pentru CM 2026? Un oficial german acuză SUA, țară gazdă: ”Oamenii sunt atacați și amenințați”
Scandal cu implicații politice zguduie fotbalul internațional înaintea Campionatului Mondial din 2026 (SUA, dar și Mexic, Canada). Membru în Comitetul...

Îl „bate” pe Nadal la superstiții și a vrea să se dueleze cu Federer!
Rafael Nadal este exemplul perfect al campionului prizonier al propriilor ritualuri. De la sticle aliniate obsesiv la ticuri repetate înaintea fiecărui...

Cristi Chivu, purtător al torței olimpice la JO de Iarnă Milano-Cortina 2026. România va avea 29 de sportivi
Cristian Chivu va trăi un moment cu adevărat special în februarie 2026. Antrenorul român al lui Inter Milano a fost desemnat purtător al torței olimpice la...
