People

Cât aur există în lume și cât valorează ”comoara” de pe Pământ. Ce dimensiune ar avea tot aurul extras vreodată?
Omenirea a scos din mine aproape 220.000 de tone de aur de-a lungul istoriei. Valoarea întregii cantități ajunge la aproximativ 31.000 de miliarde de dolari, iar dacă tot aurul ar fi topit și adunat la un loc, ar încăpea într-un cub cu latura de numai 22,5 metri.

Horoscop bani și carieră 21 august 2026. Se apropie momentul unor decizii care pot schimba ritmul financiar
Horoscop bani și carieră 21 august 2026. Ziua aduce o energie de consolidare, dar și de pregătire pentru o etapă în care unele decizii profesionale vor trebui luate mai ferm.

Marian Godină își încheie cariera de polițist. Zice că a renunțat la uniformă pentru familie: „Simt o senzație incredibilă de libertate și fericire”
Agentul-influencer Marian Godină își încheie cariera în Poliția Română, după aproape două decenii petrecute în uniformă. Cunoscut mai ales prin postările sale devenite virale, Godină spune că a luat decizia după o perioadă lungă de reflecție.

Război pe vila de 15 milioane de dolari a lui Dinu Patriciu din Caraibe. Văduva vrea să o vândă, fiicele se opun!
Vila de 15 milioane de dolari a lui Dinu Patriciu, în mijlocul unui nou război de familie. Văduva miliardarului vrea să o vândă, fiicele se opun.

Horoscop bani și carieră 20 august 2026. Decizii mai clare și rezultate care încep să se vadă
Horoscop bani și carieră 20 august 2026. Ziua aduce un context favorabil pentru clarificarea unor obiective profesionale și financiare care au fost analizate în ultimele săptămâni.

Horoscop bani și carieră 19 august 2026. Accent pe decizii care nu mai pot fi amânate
Horoscop bani și carieră 19 august 2026. Ziua aduce o dinamică serioasă în zona profesională, cu accent pe responsabilități, termene-limită și decizii care nu mai pot fi amânate.

Turcia pentru seniori: când să mergi și ce zone sunt mai confortabile?
Articolul de față te ajută să iei o decizie informată: când să mergi, ce zone sunt mai potrivite pentru un ritm calm
![[P] Subtilitate și stil pe încheietură: Cum influențează un ceas de damă imaginea personală?](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fkuqhwqsgsjlwwqgfnnao.supabase.co%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787051760275-1b0tlbol40a.jpg&w=1920&q=75)
[P] Subtilitate și stil pe încheietură: Cum influențează un ceas de damă imaginea personală?
Ceasuri dama înseamnă astăzi mai mult decât un obiect practic: sunt o declarație discretă despre ritm, gust și felul în care o femeie își construiește prezența.

Horoscop bani și carieră 18 august 2026. Negocierile pot aduce avantaje importante
Horoscop bani și carieră 18 august 2026. Ziua pune accent pe negocieri, colaborări și pe capacitatea de a transforma o poziție profesională bună într-un avantaj financiar concret.

Jeff Bezos devine acționar la Liverpool FC! Miliardarul intră în acționariatul clubului, o afacere de peste 1,5 miliarde de lire
Miliardarul American Jeff Bezos intră oficial în lumea fotbalului englez. Fondatorul Amazon face parte din consorțiul condus de Amit Bhatia care a preluat aproximativ 30% din acțiunile clubului Liverpool, într-o tranzacție evaluată la peste 1,5 miliarde de lire sterline.

Horoscop bani și carieră 17 august 2026. Se deschid drumuri noi, dar alegerea direcției contează
Horoscop bani și carieră 17 august 2026. Ziua aduce un impuls important pentru proiectele care au nevoie de inițiativă, curaj și o strategie mai bine definită.

Câți bani a făcut Chef Orlando Zaharia cu restaurantul său din centrul Bucureștiului. Afacerea a trecut de 8 milioane de lei
După ani de în care s-a îngrijit de bucătării faimoase, Chef Orlando Zaharia, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din România și jurat al emisiunii „Chefi la cuțite”, a debutat în lumea antreprenoriatului.

Horoscop bani și carieră 16 august 2026. Se conturează direcții noi pentru venituri și carieră
Horoscop bani și carieră 16 august 2026. Ziua aduce un context bun pentru planificarea următoarei etape și pentru transformarea unor idei mai vechi în obiective concrete.

Databricks, compania românilor „regi” în Silicon Valley, ajunge la o evaluare uriașă de 190 de miliarde $
Databricks, compania americană de software cofondată de informaticienii români Ion Stoica și Matei Zaharia, ating o performanță spectaculoasă pe piața de tehnologie. Cofondatori ai Databricks, firma profesorilor universitari a atras 5 miliarde de dolari într-o nouă rundă de finanțare, iar evaluarea sa post-investiție a urcat la 190 de miliarde de dolari.

Horoscop bani și carieră 15 august 2026. O zi pentru repoziționare și alegeri mai profitabile
Horoscop bani și carieră 15 august 2026. Ziua vine cu o energie potrivită pentru reevaluarea obiectivelor profesionale și pentru identificarea acelor direcții care pot aduce rezultate mai consistente în perioada următoare

Ce salariu ar avea Cătălin Măruță la Antena 1. Câți bani ar primi pentru „Furnicuțele”
Cătălin Măruță revine pe micile ecrane după despărțirea de PRO. Prezentatorul va prelua din acestă toamnă „Furnicuțele”, iar noul contract ar veni la pachet cu un salariu mai mare decât cel pe care l-ar fi avut la postul concurent.

Horoscop bani și carieră 14 august 2026. Ultimele ajustări înaintea unui nou salt profesional
Horoscop bani și carieră 14 august 2026. Ziua vine cu o energie potrivită pentru bilanț, ajustări și decizii care pot influența următoarea etapă profesională.

Fiica lui Bill Gates, scandal de milioane la 23 de ani. Startup-ul lui Phoebe Gates, acuzat de o practică controversată
Phoebe Gates, fiica miliardarului Bill Gates, se află în mijlocul unui scandal care zguduie startup-ul de shopping pe care tânăra l-a fondat. Compania Phia este acuzată că ar fi folosit mecanisme de tip „cookie stuffing”, prin care ar fi putut revendica vânzări online și comisioane fără ca utilizatorii să fi interacționat în mod real cu ofertele sale.

Horoscop bani și carieră 13 august 2026. O zi în care munca începe să vorbească pentru tine
Horoscop bani și carieră 13 august 2026. Ziua pune accent pe rezultate, recunoaștere profesională și pe felul în care reușești să transformi experiența

Călin Donca, „naționalistul” cu Lamborghini de 300.000 de euro, în centrul atenției la Brașov-VIDEO! Momentul de glorie, întrerupt când cineva l-a numit „evazionist!”
Călin Donca s-a dat în spectacol în centrul Brașovului cu Lamborghini-ul de 300.000 de euro, celebru după ce a apărut pe site-ul Poliției Române ca bun sechestrat/căutat în cadrul anchetei DIICOT în care acesta a fost și reținut.

Horoscop bani și carieră 12 august 2026. Rezultatele bune se construiesc prin alegeri inteligente
Horoscop bani și carieră 12 august 2026. Ziua pune accent pe rezultate concrete, eficiență și capacitatea de a transforma oportunitățile în avantaje reale.

Horoscop bani și carieră 11 august 2026. Oportunitățile cresc atunci când știi ce merită păstrat
Horoscop bani și carieră 11 august 2026. Ziua aduce un context favorabil pentru clarificarea priorităților profesionale și financiare, mai ales pentru nativii care au mai multe proiecte în desfășurare.

BOR reacționează după discursul lui Sadhguru de la UNTOLD: „Fără oameni, planeta și-ar rata definitiv scopul!”
Discursul susținut de Sadhguru pe scena UNTOLD 2026 a provocat o reacție fermă din partea Patriarhiei Române. Purtătorul de cuvânt al BOR, părintele Adrian Agachi, a criticat public afirmația liderului spiritual indian potrivit căreia, fără oameni, planeta ar fi „fantastică”. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române a pus declarația în contrast cu perspectiva creștină asupra omului și a creației.

Horoscop bani și carieră 10 august 2026. O zi pentru negocieri, rezultate și noi obiective
Horoscop bani și carieră 10 august 2026. Începutul unei noi săptămâni aduce un impuls important pentru carieră și pentru planurile financiare care au nevoie de o direcție mai clară.

Elon Musk construiește cea mai mare fabrică din lume. SpaceX și Tesla investesc 16,8 miliarde de dolari în Terafab, o uzină gigantică de cipuri
SpaceX și Tesla au anunțat construcția unei fabrici de semiconductori în Texas care va avea peste aproximativ 9,3 milioane de metri pătrați. Investiția inițială este estimată la 16,8 miliarde de dolari, iar proiectul ar putea ajunge, în toate etapele sale, la 119 miliarde de dolari.

Horoscop bani și carieră 9 august 2026. Deciziile inspirate pot schimba ritmul
Horoscop bani și carieră 9 august 2026. Ziua aduce un context favorabil pentru evaluarea direcției profesionale și pentru identificarea unor oportunități care până acum au trecut neobservate.
A aruncat la gunoi un bilet de loterie de un milion de euro. Cum a fost recuperat în ultimul moment dintr-un camion de salubritate
O femeie din Italia a fost la un pas să piardă un premiu de un milion de euro după ce, dintr-o neînțelegere, și-a abandonat biletul de loterie într-un magazin, iar acesta a ajuns la gunoi. Povestea a avut însă un final fericit, după o operațiune de căutare care a durat mai bine de o zi și s-a încheiat cu recuperarea tichetului câștigător.

Horoscop bani și carieră 8 august 2026. Planurile bine construite încep să producă rezultate
Horoscop bani și carieră 8 august 2026. Astrele aduc o zi favorabilă consolidării poziției profesionale și valorificării oportunităților apărute în prima parte a lunii.

Orașele lumii unde berea este cea mai ieftină și cele în care o halbă te lasă fără cuvinte. Cât plătesc turiștii în marile destinații ale lumii
Prețul unei beri a devenit un criteriu tot mai important pentru turiști atunci când își aleg destinația de vacanță. Dacă în unele orașe o halbă de bere locală costă mai puțin de un euro, în altele aceeași băutură poate ajunge la prețul unui prânz. Un nou raport internațional arată care sunt cele mai ieftine și cele mai scumpe orașe din lume pentru iubitorii de bere.

Horoscop bani și carieră 7 august 2026. Curajul de a schimba direcția poate aduce cele mai mari câștiguri
Horoscop bani și carieră 7 august 2026. Ziua favorizează deciziile asumate, dar atent analizate.

Oana Zăvoranu, în așteptarea verdictului. După falimentul clinicii sale, DNA cere închisoare cu executare
Oana Zăvoranu se află în așteptarea unei decizii definitive a Curții de Apel București în dosarul de șantaj în care este judecată alături de avocatul Ionuț- Silviu Călin. Instanța a decis o nouă amânare a pronunțării, următorul termen fiind stabilit pentru 19 august.

Afaceristul Georgică Cornu și Marina Almășan în sala de judecată după o relație de 12 ani. Iubirea trece, dosarele rămân!
Povestea de dragoste dintre omul de afaceri Georgică Cornu (69 ani) și prezentatoarea de televiziune Marina Almășan (60 ani), care a durat mai bine de un deceniu, continuă să producă ecouri, însă în instanță.

Horoscop bani și carieră 6 august 2026. Inspirația și pragmatismul pot aduce câștiguri importante
Horoscop bani și carieră 6 august 2026. Astrele favorizează deciziile bine argumentate și colaborările construite pe încredere reciprocă.

UNTOLD 2026 - cât a ajuns să coste cazarea în Cluj-Napoca. O singură noapte, mai scumpă decât chiria pe o lună
Mai este o zi până la startul UNTOLD 2026, iar Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din Europa. Zeci de mii de turiști sunt așteptați să ajungă în oraș în perioada 6–9 august, iar cererea uriașă pentru cazare a dus la o explozie a prețurilor.

George Copos investește într-un club de echitație la Snagov. Afaceristul construiește o bază pentru cai de elită, inspirat de performanțele fiicei sale
George Copos, pe urmele lui JR Ewing din Dallas. Cunoscutul afacerist, fost proprietar al clubului Rapid București, pregătește o nouă investiție importantă. De această dată, și-a îndreptat atenția către lumea sporturilor ecvestre și lucrează la dezvoltarea unui complex de echitație în Snagov.

Horoscop bani și carieră 5 august 2026. Oportunitățile apar pentru cei care sunt pregătiți să le valorifice
Horoscop bani și carieră 5 august 2026. Energia acestei zile favorizează inițiativele curajoase, dar bine fundamentate.

Sebastian Stan a devenit tată. Românul de la Hollywood începe cel mai important rol al vieții sale
Sebastian Stan, actorul originar din Constanța care cucerit Hollywoodul, trăiește una dintre cele mai emoționante perioade din viața sa. Starul în vârstă de 43 de ani și partenera sa, actrița britanică Annabelle Wallis, au devenit părinți pentru prima dată.

Cu bani de la cămătari a construit una dintre cele mai cunoscute platforme educaționale din România. Povestea fondatorului Adservio!
Își dorea să calce pe urmele lui Ilie Năstase, vindea mașini la 19 ani și a împrumutat bani de la cămătari. Astăzi conduce unul dintre cele mai cunoscute businessuri din educația românească Puțini antreprenori pot spune că au trecut prin atâtea transformări într-o singură viață. Alexandru Holicov a fost, pe rând, sportiv de performanță, comerciant de automobile, investitor în imobiliare și, în cele din

Cea mai mare colecție de lucrări semnate de Constantin Brâncuși a revenit în România în condiții de securitate maximă. Unde se deschide sala dedicată marelui sculptor
Una dintre cele mai valoroase colecții de opere semnate de marele artist Constantin Brâncuși poate fi admirată din nou la București. Este vorba despre cel mai important ansamblu de lucrări semnate de Constantin Brâncuși aflat într-un muzeu din țara noastră.

”Wednesday” nu se întoarce în România în sezonul 3. Anunțul oficial al producătorilor și câți bani a pierdut țara noastră
După ce reperele arhitecturale și peisajele României au ajuns în 50 de milioane de locuințe din întreaga lume odată cu primul sezon al serialului „Wednesday”, oficialii Netflix au anunțat că nu se vor întoarce aici. Oficial, țara noastră nu va găzdui filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului. După ce primul sezon a fost filmat aproape în întregime la București, Buftea, Sinaia și Bușteni, producătorii au decis să păstreze Irlanda drept principala locație de filmare pentru continuarea poveștii.

Horoscop bani și carieră 4 august 2026. Pașii calculați aduc cele mai mari câștiguri
Horoscop bani și carieră 4 august 2026. Ziua favorizează consolidarea proiectelor începute recent și transformarea ideilor în rezultate concrete.

Horoscop bani și carieră 3 august 2026. Ambiția și disciplina deschid noi drumuri spre succes
Horoscop bani și carieră 3 august 2026. Astrele favorizează inițiativele bine organizate și deciziile care urmăresc rezultate durabile.
A murit Vincent Pastore, actorul care l-a interpretat pe „Big Pussy” în The Sopranos. Avea 80 de ani
Vincent Pastore a fost găsit fără viață în locuința sa din cartierul City Island din New York, după ce nu mai putuse fi contactat timp de câteva zile.

Horoscop bani și carieră 2 august 2026. Alegerile inspirate construiesc succesul pe termen lung
Horoscop bani și carieră 2 august 2026. Energia acestei zile favorizează consolidarea direcțiilor începute la debutul lunii și transformarea planurilor în acțiuni concrete.

Horoscop bani și carieră 1 august 2026. Începutul lunii deschide noi oportunități financiare
Horoscop bani și carieră 1 august 2026. Prima zi a lunii aduce o energie favorabilă noilor începuturi și stabilirii unor obiective ambițioase în plan profesional și financiar.

Ronaldo merge pe urmele lui Vinnie Jones și David Beckham. De ce Hollywood-ul caută fotbaliști
Proiectul, intitulat „Day 1s”, îl are drept partener pe regizorul britanic Matthew Vaughn, creatorul francizei Kingsman, iar Ronaldo nu va fi doar actor, ci și producător executiv al serialului.

Horoscop bani și carieră 31 iulie 2026. Sfârșitul de lună aduce claritate și noi perspective
Horoscop bani și carieră 31 iulie 2026. Ultima zi a lunii este una de bilanț, dar și de pregătire pentru etapa următoare.

Horoscop bani și carieră 30 iulie 2026. Deciziile de astăzi pregătesc câștigurile de mâine
Horoscop bani și carieră 30 iulie 2026. Ultimele zile ale lunii aduc un context favorabil pentru evaluarea rezultatelor obținute și pentru stabilirea unor obiective financiare și profesionale mai ambițioase.

Horoscop bani și carieră 29 iulie 2026. Perseverența începe să fie răsplătită
Horoscop bani și carieră 29 iulie 2026. Energia acestei zile îi avantajează pe cei care au construit metodic și nu au renunțat la obiectivele lor în perioadele dificile.

Horoscop bani și carieră 28 iulie 2026. Deciziile inspirate de astăzi pot schimba lunile următoare
Horoscop bani și carieră 28 iulie 2026. Configurațiile astrale favorizează analiza atentă, organizarea și consolidarea planurilor profesionale.

Salariul fabulos al lui Cristi Chivu la Inter. Doar un român câștigă mai mult decât el
Cristi Chivu traversează cea mai importantă perioadă din cariera sa de antrenor. După ce a preluat banca tehnică a lui Inter și a confirmat prin rezultate, fostul internațional român se bucură și de un salariu pe măsura statutului său. Tehnicianul, în vârstă de 45 de ani, se află printre cei mai bine plătiți antrenori din Serie A, alături de cele mai importante nume ale fotbalului italian.

Horoscop bani și carieră 27 iulie 2026. Stabilitatea de astăzi pregătește succesul de mâine
Horoscop bani și carieră 27 iulie 2026. Astrele favorizează deciziile mature și proiectele construite cu răbdare.

Horațiu Mălăele, sărbătorit printr-un maraton teatral la București. Patru spectacole-eveniment și aniversarea marelui actor
Finalul lunii iulie și începutul lunii august aduc un adevărat regal teatral pentru iubitorii scenei românești. Horațiu Mălăele, unul dintre cei mai apreciați actori și regizori ai României, va fi omagiat printr-un maraton de spectacole găzduit de Sala Mare a Teatrului Național București „Ion Caramitru”.

Horoscop bani și carieră 26 iulie 2026. Oportunitățile apar pentru cei pregătiți să le valorifice
Horoscop bani și carieră 26 iulie 2026. Ziua aduce un context astral favorabil consolidării carierei și identificării unor direcții noi de dezvoltare profesională.

Horoscop bani și carieră 25 iulie 2026. Succesul aparține celor care își păstrează direcția
Horoscop bani și carieră 25 iulie 2026. Contextul astral al acestei zile pune accent pe perseverență, organizare și valorificarea experienței acumulate.

Horoscop bani și carieră 24 iulie 2026. Curajul de a construi valorează mai mult decât graba de a câștiga
Horoscop bani și carieră 24 iulie 2026. Ziua aduce o energie favorabilă consolidării proiectelor începute în ultima perioadă și evaluării unor oportunități care pot schimba direcția profesională în lunile următoare.

Horoscop bani și carieră 23 iulie 2026. Experiența devine cel mai valoros capital
Horoscop bani și carieră 23 iulie 2026. Ziua pune accent pe valorificarea experienței acumulate și pe transformarea lecțiilor din trecut în avantaje pentru viitor.

Colosală lovitură financiară pentru frații Pavăl! Pariul făcut în energie valorează acum 324 de milioane de euro
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii imperiului Dedeman și doi dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, bifează o nouă lovitură financiară. Investițiile făcute în urmă cu opt ani în două dintre cele mai importante companii din sectorul energetic s-au transformat într-un adevărat ”jackpot”. Participațiile lor deținute la Electrica și Transelectrica sunt evaluate în prezent la aproximativ 324 de milioane de euro.

Restaurantele fine dining din România în care experiența costă cât un city break. Unde poți cheltui peste 1.000 de lei la o cină
Fine dining-ul, experiența gastronomică românească a intrat în liga premium europeană. Cât desppre nota de plată, acesta poate concura cu prețul unei vacanțe de weekend.

Horoscop bani și carieră 22 iulie 2026. Fiecare decizie poate deschide un nou drum
Horoscop bani și carieră 22 iulie 2026. Contextul astral al zilei favorizează evaluarea oportunităților care apar în mod discret

Horoscop bani și carieră 21 iulie 2026. Planurile încep să prindă contur
Horoscop bani și carieră 21 iulie 2026. Ziua aduce o energie favorabilă consolidării poziției profesionale și valorificării oportunităților apărute în ultima perioadă.

Russell Crowe vine în România pentru prima dată. CÂT COSTĂ să faci o fotografie cu starul din „Gladiator”, să schimbi două vorbe și să primești un autograf
Fanii actorului de Oscar Russell Crowe vor avea ocazia să îl întâlnească față în față în România, ba chiar să-i cumpere autograful și atenția. Celebrul artist ajunge în țara noastră în luna mai 2027, în calitatea sa mai puțin știută, aceea de muzician.. Alături de trupa sa, The Gentlemen Barbers, artistul va susține două concerte precedată de party-uri private care le oferă admiratorilor posibilitatea unei întâlniri exclusive prin intermediul unui pachet special pus la dispoziție de organizatori, ”Meet & Greet”.

Cea mai scumpă achiziție online din istorie. Cum a cumpărat Mark Cuban un avion de 40 de milioane de dolari prin câteva e-mailuri
În perioada în care se făceau eforturi ca zona comerțului online să câștige încrederea oamenilor, un antreprenor american a arătat că internetul poate fi folosit și pentru tranzacții de zeci de milioane de dolari.

Supermașini de 50 de milioane de euro, în paradă pe Transfăgărășan. Traficul s-a închis pentru Custom Cars Society
Transfăgărășanul, unul dintre cele mai cunoscute drumuri din România, atrage unele dintre cele mai rare și scumpe automobile din lume. Printre vedetele așteptate la Cars Society, eveniment ce va avea loc astăzi, se numără SSC Tuatara Aggressor, un exemplar unic în lume, cu peste 2.200 de cai putere.

Horoscop bani și carieră 20 iulie 2026. Ambiția susținută de disciplină aduce rezultate
Horoscop bani și carieră 20 iulie 2026. Energia acestei zile îi favorizează pe cei care și-au construit cu răbdare planurile profesionale și financiare.

A murit Dumitru Udrescu, omul care a creat „Teleenciclopedia”, una dintre cele mai iubite emisiuni din istoria TVR
Dumitru Udrescu, jurnalistul și realizatorul care a pus bazele emisiunii „Teleenciclopedia”, cea mai longevivă producție a Televiziunii Publice, s-a stins din viață la Los Angeles, orașul în care locuia de aproape 50 de ani. Prin proiectul pe care l-a inițiat în anii '60, acesta a schimbat pentru totdeauna modul în care generații întregi de români au descoperit lumea prin intermediul televiziunii.

Horoscop bani și carieră 19 iulie 2026. Perseverența deschide uși importante
Horoscop bani și carieră 19 iulie 2026. Ziua favorizează continuitatea și valorificarea experienței acumulate.

Horoscop bani și carieră 18 iulie 2026. Deciziile prudente aduc câștiguri pe termen lung
Horoscop bani și carieră 18 iulie 2026. Ziua favorizează consolidarea planurilor profesionale și administrarea atentă a resurselor financiare.

Hotelurile vedetelor, în topul preferințelor turiștilor. Cât costă să te cazezi la Simona Halep, Gheorghe Hagi, Andreea Bănică ori Gheorghe Gheorghiu
Hotelurile vedetelor, în topul preferințelor turiștilor. Cât costă un weekend la proprietățile deținute de Simona Halep, Gheorghe Hagi, Andreea Bănică ori Gheorghe Gheorghiu

Horoscop bani și carieră 17 iulie 2026. Încrederea se câștigă prin rezultate
Horoscop bani și carieră 17 iulie 2026. Energia acestei zile pune accent pe credibilitate, perseverență și consolidarea poziției profesionale.

S-a deschis NIBIRU, stațiunea de 50 de milioane de euro care promite să schimbe litoralul românesc. 46 de zile de festivaluri, concerte și spectacole
NIBIRU, „satul de entertainment” dezvoltat între Costinești și Tuzla în urma unei investiții estimate la aproximativ 50 de milioane de euro, își deschide oficial porțile astăzi. Stațiunea, întinsă pe o suprafață de peste 20 de hectare, își propune să devină unul dintre cele mai importante centre de divertisment din Europa. Primul sezon va dura 46 de zile și va reuni peste 150 de evenimente și mai mult de 200 de artiști, într-un program care se adresează atât tinerilor, cât și familiilor.

Gabi Tamaș, despre milioanele de euro câștigate din fotbal: „Am dat mai mult decât am investit. Sunt mână largă”
Fostul internațional Gabriel Tamaș vorbește deschis despre banii câștigați în fotbal și recunoaște că nu a fost niciodată genul de om care să țină cu dinții de avere. Invitat într-o emisiune TV, fostul fundaș a mărturisit că a câștigat milioane de euro de-a lungul carierei, însă o bună parte din bani au ajuns la familie, prieteni și apropiați.

Horoscop bani și carieră 16 iulie 2026. Timpul confirmă deciziile înțelepte
Horoscop bani și carieră 16 iulie 2026. Contextul astral al zilei favorizează validarea unor alegeri făcute în ultimele săptămâni și oferă indicii clare despre direcția în care merită investite resursele în continuare.

Electric Castle 2026 începe mâine! Keanu Reeves vine la Bonțida, The Cure închid festivalul. Ce are special biletul de 4.999 euro
Începând de mâine, mii de fani sunt așteptați la Electric Castle 2026, considerat unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa de Est. Vor fi patru zile de concerte, petreceri până în zori și un line-up care îi aduce pe aceeași scenă pe The Cure, Twenty One Pilots și... Keanu Reeves, în calitate de rocker.

Horoscop bani și carieră 15 iulie 2026. Alegerile de astăzi modelează succesul de mâine
Horoscop bani și carieră 15 iulie 2026. Ziua aduce un context favorabil pentru deciziile strategice și pentru consolidarea proiectelor începute în ultima perioadă.

Ionuț Galani concertează pe plaja din Venus, vineri, în memoria genialului Jean Constantin! Începe numărătoarea inversă până la centenarul nașterii marelui actor!
Ionuț Galani, concert de muzică grecească pe plajă în memoria prietenului său, genialul Jean Constantin. Începe anul centenar al marelui artist care, lucru mai puțin știut, avea origini grecești

Mihai Jurca lasă televiziunea după 21 de ani pentru o afacere originală: „Voi organiza experiențe premium!”
Mihai Jurca s-a decis să facă o schimbare importantă în carieră, după mai bine de două decenii petrecute aproape zi de zi în televiziune. Omul de la meteo de la Antena 1, fiul Romicăi Jurca, una dintre cele mai cunoscute figuri ale televiziunii românești, asociată cu prezentarea prognozei meteo încă din anii ’80, a decis să renunțe la micul ecran și să transforme una dintre cele mai mari pasiuni ale sale, călătoriile, într-o nouă activitate profesională.

ANAF scoate la vânzare sute de haine confiscate de la Bianca Drăgușanu. Colanți, bustiere și haine de blană, printre bunurile valorificate
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o licitație inedita, ce vizează vânzarea a 773 de articole vestimentare confiscate de la o firmă deținută de Bianca Drăgușanu și vizată într-un dosar de evaziune fiscală deschis în urmă cu trei ani, care i-a terfelit mitul de creatoare de modă mondenei dive. Asta deoarece articolele aveau proveniență de import iar etichetele erau schimbate și personalizate în țară.

Horoscop bani și carieră 14 iulie 2026. Oportunitățile apar doar pentru cei pregătiți
Horoscop bani și carieră 14 iulie 2026. Energia acestei zile favorizează pregătirea pentru o nouă etapă profesională.

Cum alegi o rochie din satin potrivită pentru silueta ta? 7 recomandări
Dacă alegi modelul potrivit pentru forma corpului tău, obții un look echilibrat și actual

Horoscop bani și carieră 13 iulie 2026. Schimbările bine gândite aduc rezultate
Horoscop bani și carieră 13 iulie 2026. Contextul astral favorizează deciziile mature și schimbările construite pe baze solide, nu pe impuls.

Simona Halep și milionarul Dorin Mateiu, împreună la Wimbledon. Au urmărit finala din Loja Regală, aproape de Kate Middleton
Simona Halep și afaceristul Dorin Mateiu au atras atenția la Wimbledon, unde au apărut împreună. Fosta campioană și omul de afaceri au urmărit finala din Loja Regală, în apropierea Prințesei de Wales, Kate Middleton. Este prima apariție publică a celor doi la un eveniment de asemenea amploare, după imaginile apărute în urmă cu câteva săptămâni din vacanța petrecută în Mykonos, Grecia.

Horoscop bani și carieră 12 iulie 2026. Curajul de a face alegeri inspirate
Horoscop bani și carieră 12 iulie 2026. Energia acestei zile favorizează reevaluarea obiectivelor profesionale și identificarea acelor oportunități care pot aduce beneficii pe termen lung.

Horoscop bani și carieră 11 iulie 2026. Stabilitatea se construiește prin pași mici
Horoscop bani și carieră 11 iulie 2026. Energia acestei zile favorizează consolidarea deciziilor luate în ultima perioadă și construirea unei baze solide pentru proiectele viitoare.

Actrița Corina Dănilă a rămas fără casă, dar nu a scăpat de datorii. Decizia instanței după aproape 10 ani de procese
Corina Dănilă a primit verdictul definitiv în procesul privind creditele pe care le-a contractat. După ce și-a pierdut locuința, a trecut prin executare silită și a avut veniturile poprite ani la rând, actrița și prezentatoarea de televiziune a obținut recalcularea datoriei. Instanța nu a decis însă ștergerea completă a obligațiilor financiare rămase.

Horoscop bani și carieră 10 iulie 2026. Noi oportunități cer decizii bine calculate
Horoscop bani și carieră 10 iulie 2026. Ziua aduce un context favorabil pentru identificarea unor oportunități profesionale care până acum au trecut neobservate. Nu toate vor produce efecte imediate

A murit Bonnie Tyler. Artista ieșise din comă după cinci săptămâni
Bonnie Tyler, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii internaționale, a murit la vârsta de 75 de ani. Artista celebră pentru hiturile „Total Eclipse of the Heart”, „It's a Heartache” și „Holding Out for a Hero”, s-a stins într-un spital din Portugalia, după mai multe luni în care s-a confruntat cu grave probleme de sănătate

Angela Similea împlinește 80 de ani. După o carieră de legendă, marea doamnă a muzicii ușoare a ales viața discretă, departe de scenă
Astăzi, Angela Similea, una dintre cele mai iubite soliste ale muzicii ușoare românești, împlinește 80 de ani. Artista care a adus bucurie publicului în anii cenușii ai comunismului, susținând câteva mii de spectacole între 1970 și 1989, a preferat, în ultimii ani, să-și învăluie viața în discreție.

Doliu în fotbalul românesc! A murit Gabi Mureșan, fost jucător al Naționalei și căpitan al CFR Cluj. Avea 44 de ani
Fost internațional Gabi Mureșean, unul dintre jucătorii emblematici ai clubului clujean din perioada marilor performanțe europene, s-ar fi înecat într-un lac. Acesta era primar și administra un han de un milion de euro (foto).

Horoscop bani și carieră 9 iulie 2026. Decizii mature pentru consolidarea poziției
Horoscop bani și carieră 9 iulie 2026. Energia zilei favorizează asumarea și stabilizarea, după clarificările recente.

Victoraș Micula muncește smerit la mănăstire după condamnare. Cară bolovani, udă grădina și spune că viața printre măicuțe l-a schimbat
Cunoscut drept Victoraș Micula, fiul magnatului Viorel Micula a scăpat de închisoarea cu executare, însă trebuie să-și susțină zilele de muncă în folosul obștii. Condamnat la închisoare cu suspendare, fiul milionarului sus amintit, unul dintre cei doi care controlează afacerea European Drinks trebuie să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Locul în care își execută smerit această obligație este Mănăstirea ”Sfintei Cruci” din Oradea.

Nicușor Dan i-a prezentat-o pe Mirabela Grădinaru lui Donald Trump. Ce au discutat cei doi la dineul oficial
Președintele Nicușor Dan a povestit cum a decurs scurta întâlnire dintre partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, și președintele Statelor Unite, Donald Trump. Momentul a avut loc aseară, la dineul oficial organizat de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu prilejul tensionatului Summit NATO de la Ankara.

Horoscop bani și carieră 8 iulie 2026. Clarificări necesare înainte de următorul pas
Horoscop bani și carieră 8 iulie 2026. Această zi aduce o energie de limpezire, în care devine evident ce trebuie continuat și ce trebuie lăsat în urmă în plan profesional și financiar.

”Fjord” intră în cursa pentru Oscar 2027 după schimbarea regulilor Academiei Americane de Film
Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și superstarul Sebastian Stan în rol principal, a primit undă verde pentru cursa către Premiile Oscar 2027.

Compania tech de 5.000 de miliarde de dolari unde angajații își plătesc singuri prânzul
Deși a devenit una dintre cele mai valoroase companii din lume, Nvidia nu oferă unul dintre cele mai răspândite beneficii din industria tehnologică americană: mâncare gratuită la birou. Angajații companiei își plătesc singuri prânzul, însă adevărata recompensă se află în altă parte.

Horoscop bani și carieră 7 iulie 2026. Poți stabiliza o situație critică prin disciplină
Horoscop bani și carieră 7 iulie 2026. Această zi aduce o energie de consolidare și asumare, în care deciziile recente încep să își arate efectele.
Horoscop bani și carieră 6 iulie 2026. Corecții inteligente
Horoscop bani și carieră 6 iulie 2026. Această zi aduce o energie de evaluare profundă, în care devine evident cât de solide sunt deciziile luate recent. Nu mai este vorba despre intenții sau promisiuni, ci despre rezultate măsurabile și despre capacitatea de a susține un ritm constant. În plan profesional și financiar, accentul cade pe responsabilitate, pe asumarea consecințelor și pe ajustări mature. Ziua favorizează corecțiile inteligente, făcute la timp, înainte ca problemele minore să devină blocaje majore.

Andreea Esca face bani și dintr-o șură. Cum arată „A lu' Escana”, hambarul rurual devenit cafenea culturală
Andreea Esca face o bună afacere chiar și dintr-o veche șură sătească. Vedeta Pro TV și soțul său, Alexandre Eram, au inaugurat la Porumbacu de Sus (Jud....

Horoscop bani și carieră 29 iunie 2026. Accent pe responsabilități
Horoscop bani și carieră 29 iunie 2026. Ziua aduce o dinamică serioasă în zona profesională, cu accent pe responsabilități, termene-limită și decizii care...
”Avatar: Foc și Cenușă”, disponibil pe streaming în România. Unde poate fi urmărită continuarea filmului cu cele mai mari încasări din istorie
După succesul colosal din cinematografe, „Avatar: Foc și Cenușă” este disponibil pe piața de video streaming din România pe Disney+. ”Avatar: Foc și...

Cu ce carduri bancare poți intra gratuit în saloanele business ale aeroporturilor. Ce condiții trebuie să îndeplinești în 2026
Accesul în ”lounge”-urile aeroporturilor nu mai este un privilegiu rezervat exclusiv pasagerilor care călătoresc la clasa business. Tot mai mulți români pot...

Festivalurile verii 2026. Nostalgia, Summer Well, UNTOLD, Electric Castle și marile concerte de la mare
Vara lui 2026 se anunță una dintre cele mai bogate din ultimii ani pentru iubitorii de muzică. Festivalurile din România aduc pe scenă artiști...

Mircea Cărtărescu primit de Papa Leon al XIV-lea la Vatican
Scriitorul român Mircea Cărtărescu s-a aflat printre cei 20 de autori din diferite colțuri ale lumii invitați la o întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea,...

Doi americani, plătiți cu câte 50.000 de dolari pentru a urmări toate meciurile CM 2026. Jobul visat de orice fan al fotbalului
Doi americani sunt plătiți cu câte 50.000 de dolari pentru a urmări toate meciurile CM2026. Pentru milioane de microbiști din întreaga lume, să urmărești...

Frații «Cămătarii» schimbă imaginea Ferentariului. Nuțu și Sile au deschis un complex cu piscină olimpică
Frații «Cămătarii»” încearcă să ”bage la apă” trecutul lor infracțional. Ferentari, cartierul asociat de-a lungul anilor cu povești din lumea interlopă și...

Adriana Trandafir, victima unei fraude bancare. Escrocii i-ar fi golit contul prin aproape 200 de tranzacții
Adriana Trandafir , victima unei fraude bancare. Potrivit unor surse apropiate anchetei, reputata actriță ar fi fost victima unei escrocherii care s-a...

Fiul lui Ilie Dumitrescu, dus de poliție la Psihiatrie după un scandal pe stradă. Actorul Toto Dumitrescu: ”Nu-mi este bine!”
Fiul lui Ilie Dumitrescu, dus de poliție la Psihiatrie . Un nou rol controversat pentru actrorul Toto Dumitrescu, fiul fostului internațional român. Acesta...
Irlanda introduce venitul de bază permanent pentru artiști. Câți bani primesc săptămânal cântăreții, instrumentiștii și compozitorii
Irlanda introduce venitul de bază permanent pentru artiști

Cât costă în Dubai o bere ori un simplu șpriț. O sticlă de whisky echivalează cu toată cheltuiala pe un citybreak
Dubaiul este cunoscut pentru luxul său extravagant, hotelurile de cinci stele și stilul de viață opulent. Turiștii români, obișnuiți cu micile plăceri ale...

Palatul Bragadiru din București, scos la vânzare pentru 25 de milioane de euro. Clădirea istorică are 110 camere și 43 de băi
Palatul Bragadiru, una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din zona centrală a Bucureștiului, a fost scos la vânzare. Monumentul de patrimoniu,...

Dacia se ieftinește pentru România- Logan cu 120 CP, aer condiționat și pilot automat la 11.990 de euro!
Cum arată cea mai accesibilă ofertă Dacia totodată cel mai ieftin automobil comercializat de producător în România, Logan Eco-G 120 Essential. Constructorul...
Filmul spaniol „Lionel” câștigă marele trofeu TIFF. Zece zile de cinema au transformat Clujul în capitala filmului
Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat la Cluj-Napoca după proiecții, întâlniri cu cineaști și momente...
Scene incredibile cu Cheloo de la Paraziții: a fugit din spital, a fost imobilizat, încătușat de polițiști și internat la psihiatrie -VIDEO!
Momente tensionate și imagini șocante cu Cheloo de la P araziții, unul dintre cei mai cunoscuți artiști rap. Pe numele său real Cătălin Ștefan Ion,...

Viitorul cel mai înalt zgârie-nori din lume trece de 400 de metri. Jeddah Tower va avea 1 km înălțime /VIDEO!
Arabia Saudită vrea primul loc în cursa pentru titlul de cea mai înaltă construcție de pe planetă. Jeddah Tower, zgârie-norul care promite să devină prima...

Povestea lui Michael Truell, tânărul genial de 25 de ani care și-a vândut compania lui Elon Musk pentru 60 de miliarde de dolari
Michael Truell, geniul de 25 de ani care a construit una dintre cele mai valoroase companii AI din lume. Tânărul a devenit unul dintre cele mai urmărite...

Valeriu Sepi, artistul care a dat ”chip” legendei Phoenix, a încetat din viață la 80 de ani
Lumea culturală și muzicală românească este în doliu după dispariția lui Valeriu Sepi, unul dintre membrii emblematici ai formației Phoenix și un nume...
Legendele Samantha Fox și Bad Boys Blue readuc epoca disco la București. Unul dintre cele mai mari spectacole retro ale anului 2026
Fanii muzicii disco și pop din România au un motiv serios de bucurie. Pe 19 septembrie, Bucureștiul devine centrul nostalgiei muzicale, reunind pe scena...

Cele mai ofertante orașe pentru muzee și galerii de artă din lume în 2026
Dincolo de părerile multor lideri naționaliști, este cert că Europa domină turismul cultural mondial. În ultimii ani competiția pentru titlul de destinație...

Scărlătescu pariază pe Zanzibar! Împovărat de datorii în România, cheful de televiziune își mută localul în Oceanul Indian
Cătălin Scărlătescu nu renunță la visul său de a avea propriul restaurant, chiar dacă în România afacerile sale au ajuns într-un punct critic, fosta sa...

Filmul despre viața lui Michael Jackson se apropie de un miliard de dolari! Viața Megastarului, cel mai profitabil film biografic muzical din toate timpurile
”Michael”, cel mai profitabil film biografic muzical din toate timpurile. Pelicula dedicată celui supranumit Regele Pop a rescris istoria box-office-ului ....
BUG Mafia anunță un onorariu record în 2026: 100.000 de euro pentru un show! Prețul a surprins industria muzicală
BUG Mafia șochează cu un onorariu peste orice imaginație- 100.000 de euro pentru un concert în 2026. „Știm că suntem foarte tari!” BUG Mafia anunță un...

Bonnie Tyler a ieșit din comă după mai bine de o lună. În ce stare medicală se află solista de 74 de ani
Vești încurajatoare despre starea de sănătate a lui Bonnie Tyler. Artista a ieșit din coma indusă medical în care s-a aflat timp de aproximativ cinci...

MrBeast, primul YouTuber care depășește 500 de milioane de abonați și are o avere estimată la 2,6 miliarde de dolari
Cunoscut în întreaga lume sub numele de MrBeast, tânărul Jimmy Donaldson a atins o performanță fără precedent în industria creatorilor de conținut....

NIBIRU și Beach, Please! speră la peste 30.000 de vizitatori străini pe litoralul românesc
De la stațiunea tineretului socialist la destinație internațională! Costineștiul se pregătește pentru inaugurarea complexului dedicat distracției NIBIRU,...

Noul film despre ascensiunea Facebook și povestea lui Mark Zuckerberg, „The Social Reckoning” vine pe marile ecrane. Trailer oficial!
La 16 ani după succesul răsunător al filmului „The Social Network”, povestea care a adus pe marele ecran ascensiunea Facebook și a fondatorului său, Mark...
”Femei fără scuze” ajunge la București. Comunitatea româncelor de succes din diaspora se transformă într-o mișcare europeană
„Femei fără scuze”, comunitatea româncelor de succes din diaspora, ajunge la București. Proiectul născut la Bruxelles devine o mișcare europeană! ”Femei...

Ilie Dobre a scris din nou istorie! Record mondial validat pentru cel mai lung „GO0OOL” din lume. Medicii l-au avertizat: „Un risc incredibil!”
Ilie Dobre, vocea inconfundabilă a fotbalului și radioului românesc, a reușit încă o performanță care a sfidat anatomia însă îl ”așază” în istoria radioului...

Imagini de la moțul fiului lui Ianis și Elena Hagi. Giorgios a strălucit la petrecerea la care s-a întrunit Naționala
Familia Hagi a avut un nou motiv de bucurie în acest weekend. La doar o zi după ce Naționala condusă de Gheorghe Hagi a dau un semn că repornește (printr-o...

Gabi Tamaș, ”REGELE supraviețuirii”! Fostul fotbalist a câștigat trofeul Survivor România 2026, ”tradus”, peste 100.000 de euro!
Nonconformistul Tamaș, fostul internațional român genial în teren chiar și după un șprit lung, a rezistat foamei, probelor epuizante, strategiilor și...

Capitala României, printre cele mai nefericite orașe de pe planetă. Mai rău stă Guadalajara, Mexic
Bucureștiul ocupă un loc rușinos într-un clasament internațional care măsoară calitatea vieții în marile orașe de pe mapamond. Potrivit Happy City Index...
Elon Musk ar putea deveni primul TRILIONAR din istorie după listarea uriașă a SpaceX. La un pas de o performanță istorică!
Miliardarul vizionar Elon Musk (54 ani) ar putea deveni primul om din istorie cu o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari, dacă planurile de listare ale...

Nava de 14 miliarde de euro unde ar putea locui 80.000 de oameni și care nu va acosta niciodată în port
După trei decenii în care a fost considerată o idee imposibilă, Freedom Ship, primul oraș plutitor permanent din lume, revine în atenția publicului cu...

Disneyland Paris atrage milioane de turiști, dar încă nu și-a scos investiția după mai bine de trei decenii
Pentru milioane de copii și adulți, Disneyland Paris este, de aproape 35 de ani, spațiul unde visele devin realitate. Însă pentru contabilii gigantului...

Louis Vuitton a făcut profit record la București! Românii bogați nu simt criza!
Rapoartele relevă că românii și-au calculat cu atenție fiecare cheltuială în 2025. Mai puțin privilegiații clienți ai unuia dintre cele mai exclusiviste...

Clint Eastwood își încheie cariera la 96 de ani. Sfârșitul unei ere la Hollywood
Clint Eastwood, una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei mondiale s-a retras definitiv din cinematografie. Actorul și regizorul care a marcat...
A murit Cheluțu', cel mai cunoscut câine din online-ul românesc, care i-a adus lui Dorian Popa celebritate și mulți bani: „Plângem cu toții după tine!”
A murit Cheluțu, câinele care a devenit o adevărată legendă a internetului și care i-a fost ani la rând „partener” lui Dorian Popa, atât în proiectele...

Numele lui Mircea Lucescu pe cel mai modern avion din flota TAROM
Numele regretatului Mircea Lucescu va luci la propriu, în văzduh.Legendarul antrenor român, trecut în neființă, va fi onorat într-un mod original. Numele...

Opera lui Salvador Dali ajunge în România! 201 lucrări originale ale celebrului artist pot fi admirate la doar o oră de București
Vești uriașe pentru iubitorii de artă! Una dintre cele mai impresionante expoziții dedicate lui Salvador Dalí ajunge în România. Nu mai puțin de 201 opere...

Cine este femeia care a moștenit unul dintre cele mai mari imperii de afaceri din România! Controlează o companie de peste 1,1 miliarde de lei
Puțini români îi cunosc chipul, însă Theodora Popa-Liteanu se numără printre cele mai puternice femei de afaceri din noua generație. Fiica antreprenorului...

Mihai Sturzu își lansează propria cafea. Fostul membru Hi-Q, pilot de aviație pariază pe un brand dedicat aviatorilor
De la scena muzicală la cockpitul avioanelor de linie, Mihai Sturzu și-a construit o carieră marcată de schimbări spectaculoase. Fost membru al trupei Hi-Q,...

România, o putere pe harta globală a gamingului mondial. Industria jocurilor video a depășit 343 de milioane de euro
Industria jocurilor video ”Made in România” traversează cea mai bună perioadă din istoria sa. Peste 200 de studiouri active, circa 6.000 de angajați și...

România vede prima ”Fjord”, filmul care a cucerit Cannes-ul! Pelicula ajunge într-o singură seară simultan în 90 de cinematografe
”Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d'Or la prstigiosul Festival Internațional de Film de la Cannes, ajunge într-o singură seară în 90 de...

Andra intră în afaceri cu haine! Ce prețuri au articolele inspirate din grafica seriei de concerte ”Tradițional”: ”Unele lucruri se nasc din suflet!”
După continuarea succesului uriaș al turneului „Tradițional”, Andra a decis să ducă mai departe povestea care i-a apropiat pe români –în special pe cei din...

”Cravata Galbenă”, cel mai scump film românesc, ajunge pe Netflix. Producția ce a înghițit 20 de milioane de euro spune povestea lui Sergiu Celibidache
”Cravata Galbenă”, filmul românesc cu cel mai mare buget din toate timpurile, ajunge pe platforma de streaming. S-a bucurat și de un nesperat succes în...

Fetele de la Re-Born au pus mâna pe 120.000 de euro, Marele Premiu la „Românii au talent” 2026! Ce gest vor face cu averea câștigată
Finala „Românii au talent” 2026 a adus lacrimi, emoții și o surpriză uriașă pentru milioane de telespectatori. Trupa Re-Born, formată din 12 tinere...

Doliu în televiziunea românească! Sanda Țăranu, „vocea de aur” a TVR, a murit la 87 de ani
Doliu în televiziunea românească! Sanda Țăranu, „vocea de aur” a Televiziunii Române, a murit. Reputata crainică avea 87 de ani . Sanda Țăranu, „vocea de...

Vinurile lui Stalin scoase la licitație! Licori de peste 200 de ani vor fi vândute de guvernul Georgiei
Georgia a deschis după zeci de ani pivnița ce conține colecția de vinuri care i-a aparținut lui Iosif Stalin. Unele dintre cele mai rare sticle din lume vor...

Kapital Festival nu va avea loc în 2026. Organizatorii ”UNTOLD-ului Capitalei” invocă criza economică și fiscalizarea
După o singură ediție organizată pe Arena Națională din Capitală, Kapital Festival, evenimentul trâmbițat drept „UNTOLD-ul Bucureștiului”, nu va mai avea...

Alina Crișan, fostă membră ASIA, condamnată cu suspendare într-un dosar de conducere sub influență
Alina Crișan, cunoscută publicului din perioada în care făcea parte din trupa ASIA dar și Direcția 5, a fost condamnată în primă instanță într-un dosar...

Antena schimbă ”rețeta”- ZU TV dispare, iar în locul lui apare un post de gătit
ZU TV dispare, iar Antena schimbă hiturile cu oalele de gătit și pune la foc mic noul canal Chefi.ro. Antena schimbă ”rețeta” în televiziune- ZU TV dispare...

Mâine, Marea Finală ”Românii au talent” 2026. Concurenții care luptă pentru premiul de 120.000 de euro
Marea Finală a show-ului „Românii au talent” va avea loc vineri seară, de la ora 20:30, la PRO TV, iar cei mai apreciați concurenți ai ediției 2026 se...

Astăzi, concert Iron Maiden pe Arena Națională- program complet, reguli de acces, restricții de trafic și ce obiecte sunt interzise
Fanii heavy metal au un nou motiv de sărbătoare după succesul concertistic reputat de Metallica. Legendara trupă Iron Maiden revine la București cu un...

Geanta Hermès a Elenei Ceaușescu, scoasă la licitație. Ce s-a mai vândut în ultimii ani din dulapul și biroul lui Nicolae Ceaușescu
Se pare că nici Elena Ceaușescu nu era străină de luxul franțuzesc. O geantă de lux Hermès din piele exotică, despre care i-a aparținut Elenei Ceaușescu, va...

Sile Cămătaru, dezvăluiri-bombă despre Gigi Becali în ”Cămătarii”: „Îmi dădea dolari mototoliți și falși. Ieșeam în minus!”
Detalii incendiare încă din primul episod al serialului documentar Cămătarii, lansat de PRO TV. Unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai lumii interlope de...

Marina Luca a câștigat „Chefi la cuțite” 2026. Trofeul sezonului 17 și marele premiu de 30.000 de euro merg în echipa lui Alexandru Sautner
Emoții uriașe în finala sezonului 17 al emisiunii Chefi la cuțite , difuzată aseară. După o competiție intensă și luni întregi de provocări culinare, Marina...

Cât costă să mănânci la un local „all you can eat” în București? Restaurantele unde nimeni nu se uită în farfuria ta
Conceptul „all you can eat” câștigă tot mai mult teren și în București, însă restaurantele care îți permit să mănânci cât poți pentru un preț fix nu sunt...

Sebastian Stan revine în forță la Hollywood! Rol oficial în „The Batman: Part II”, film cu miză de un miliard de dolari
După recentul succes din lumea filmului de artă, aclamat la Cannes, starul de origine română Sebastian Stan se întoarce la Hollywood și la producțiile cu...

Premiile UNITER 2026- „Lungul drum al zilei către noapte”, marele câștigător al galei teatrului românesc. Omagiu emoționant pentru Victor Rebengiuc
Cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER a adus aseară, pe scena Teatrul Odeon, emoție, aplauze și recunoaștere pentru cei mai importanți artiști și...

Purtatul șlapilor vă poate costa în Europa până la 2.500 de euro AMENDĂ! Reguli de fier pentru turiștii prea ”estivali”
Pentru milioane de turiști, șlapii sunt simbolul vacanțelor- comozi, ieftini și perfecți pentru plajă și plimbări scurte, ”în lene”. Numai că, în unele...
Gala Premiilor UNITER 2026 - Seară de gală pentru teatrul românesc la Odeon
Diseară, scena Teatrul Odeon va găzdui cea de-a 34-a ediție a Galei Premiilor UNITER, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate teatrului românesc...

Nadia Comăneci intră în lumea modei sportive! În ce afacere s-a asociat legenda gimnasticii: „Este prima mea colecție!”
Legenda sportului românesc, Nadia Comăneci intră într-un nou capitol spectaculos-imaginea și inspirația unei linii de articole sportive care se pregătește...

Cristian Mungiu scrie istorie! Doar 10 regizori au un al doilea Palme d'Or
Câștigător pentru a doua oară a prestigiosului trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, performanța îl transformă pe Cristian Mungiu în al...

PRO TV mizează pe ”Cămătarii”, serialul despre lumea interlopă a României. Consternare, Nuțu și Sile Cămătaru vorbesc cu mândrie despre infracțiunile pentru care au făcut pușcărie
PRO TV nu mai așteaptă audiențe de la emisiuni de divertisment și mizează pe producții despre lumea interlopă, zonă cu „priză” uriașă la public, fenomenul...

Cine este Max Korzh, controversatul artist din Belarus care aduce 40.000 de turiști străini pe Arena Națională. Record absolut pentru un concert în București
Un nume aproape necunoscut pentru publicul larg din România a reușit una dintre cele mai spectaculoase performanțe din industria concertelor de la noi. Max...

Fosta soție a fotbalistului Ioan Timofte a dat lovitura în America! Fostul model lucrează pe segmentul de lux din Manhattan
Silvia Pop, fosta soție a lui Ioan Timofte, femeia care a trăit și o poveste de iubire cu Adrian Cristea, s-a reinventat complet peste Ocean și face astăzi...

Drama prin care trece Nicolae Voiculeț! Naistul, internat în spital: „Lupt să-mi recapăt respirația!”
Clipe grele pentru îndrăgitul artist Nicolae Voiculeț. Maestrul naiului a făcut o mărturisire emoționantă direct de pe patul de spital, după mai bine de 10...

Bulgaria a introdus cheltuielile pentru Eurovision 2027 în bugetul țării! Câte zeci de milioane de euro costă organizarea evenimentului
Bulgaria a fost băgată la cheltuieli masive de Daria, solista ce a câștigat competiția de televiziune Eurovision Song Contest. Guvernul de la Sofia a...
La New York s-a vândut artă de 1,1 miliarde de dolari în 40 minute. Nicole Kidman l-a ajutat pe Brâncuși să intre în istorie!
Celebra casă de licitații Christie's a dat lovitura la sucursala sa de la New York! În mai puțin de o oră s-a vândut opere de artă în valoare de peste 1,1...

Scandal uriaș în Moldova după punctajul dat României la Eurovision 2026! Directorul televiziunii publice și-a dat demisia
Rezultatul Eurovision Song Contest 2026 a provocat un cutremur în Republica Moldova, iar scandalul cu implicații geopolitice a dus la o demisia directorului...
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au cucerit Cannes-ul! „Fjord” a primit 12 minute de aplauze și a ridicat sala în picioare /VIDEO!
Festivalul de Film de la Festivalul de Film de la Cannes are deja un film favorit, este românesc, distribuție de Hollywood, filmat în Scandinavia iar numele...
Star Wars ”schimbă galaxia” cu povești și personaje diferite! Lucasfilm pune capăt unei ere Disney pe care mulți fani au criticat-o
După mai bine de un deceniu în care universul Star Wars a fost construit aproape exclusiv în jurul personajelor și poveștilor arhicunoscute, Lucasfilm pare...
Monoir, românul din spatele victoriei Bulgariei la Eurovision 2026! A creat „Bangaranga” noul hit al Europei
Eurovision Song Contest 2026 a venit cu o surpriză uriașă pentru fanii muzicii de la noi, pe lângă succesul Alexandrei Căpitănescu! Bulgaria a câștigat...
România, în finala Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu a ”rupt scena” la Viena -VIDEO!
Alexandra Căpitănescu, succes uriaș la Eurovision 2026! După show-ul de aseară, România s-a calificat în finală din poziția de țară invitată. Și Republica...
Legenda TV Octavian Ursulescu împlinește 80 de ani și muncește fără pauză! „Am fost cel mai cunoscut prezentator, fiindcă existau doar un post de televiziune”
Cel mai longeviv prezentator de divertisment din România, Octavian Ursulescu, va împlini în această vară 80 de ani și continuă să urce pe scenă cu aceeași...
Un film pentru copii domină box office-ul mondial în 2026 cu încasări de aproape un miliard de $. Neașteptatul TOP al filmelor populare în cinematografe
Marea surpriză de la Hollywood vine din zona animației și întrece producții spectaculoase, filme cu supereroi și sequel-uri de sute de milioane de dolari,...
Nicole Kidman îl promovează pe Brâncuși -VIDEO! ”Danaida” ar putea deveni cea mai scumpă sculptură românească din istorie
La New York, celebra Nicole Kidman a intrat în centrul unei campanii spectaculoase dedicate sculpturii „Danaida” (”Danaïde” ) semnată de genialul Constantin...

Fostul șef ANPC, Horia Constantinescu a cumpărat bilet fals la Metallica. A rămas la poartă cu buza umflată
Horia Constantinescu, victimă la concertul Metallica! Fostul nemilos și viral șef ANPC, actualul șef al Protecției Consumatorilor Constanța a cumpărat...

David Popovici, surprins cu un nou bolid exclusivist! Campionul olimpic face furori pe străzile din București cu cea mai înaltă decapotabilă
Campion olimpic, cvadruplu campion mondial și unul dintre cei mai valoroși sportivi ai României, David Popovici atrage din nou toate privirile. De această...

Metallica și-au deschis magazin într-un mall din București. Unde este pop-up shop-ul oficial
Atât de populară a devenit trupa vedetă a zilei de 13 mai în România, dovadă că organizatorii concertului de diseară, de pe Arena Națională au deschis un...

Vogue vine oficial în România. „Biblia Modei” se lansează în 2027
România intră oficial pe harta marilor capitale ale modei! Celebra revistă Vogue, considerată de zeci de ani „Biblia Modei”, va avea ediție proprie în țara...

Steve Jobs ajunge pe monedă în SUA! Cum arată dolarul dedicat legendarului vizionar Apple
Un nou omagiu spectaculos pentru Steve Jobs! Cel ce a rămas în istoria tech drept cel mai cunoscut boss de la Apple va apărea oficial pe o monedă de 1 dolar...

Festivalul de la Cannes 2026 începe cu filme românești în prim-plan. Sebastian Stan ne reprezintă cinematografia autohtonă
Festivalul Internațional de Film de la Cannes își deschide astăzi porțile pentru cea de-a 79-a ediție, transformând din nou celebra ”Croazetă” într-un loc...

Metallica zdruncină Bucureștiul! Reguli stricte și program la Arena Națională
Legenda heavy metal-ului mondial, Metallica, revine la București pe 13 mai 2026 cu un nou spectaculoas show-uri pe Arena Națională. Circa 70.000 de fani...
Insula familiei Swarovski, scoasă la vânzare! Cât costă paradisul de lux secret, ascuns în Laguna Veneției
Unul dintre cele mai exclusiviste refugii ale familiei de miliardari europeni Swarovski își caută un nou proprietar! Insula privată deținută timp de decenii...

Eurovision 2026 începe mâine. România revine după un șir de fiasco-uri și doi ani de absență
Eurovision Song Contest 2026 începe oficial mâine, la Viena, cu prima semifinală a celei de-a 70-a ediții a celui mai urmărit concurs muzical din lume....

Ion Țiriac, revoltat după ce a rămas fără Ordinul Muncii primit de la Ceaușescu: ”L-am câștigat, nu mi l-a dat nimeni gratis!”
Declarații incendiare făcute de Ion Țiriac! Fostul mare jucător de tenis și unul dintre cei mai bogați români susține că statul i-a retras una dintre cele...

Actorul Ioan Isaiu a murit fulgerător la 56 de ani. Lumea teatrului și televiziunii românești, în doliu
Moarte fulgerătoare în lumea artistică românească. Actorul Ioan Isaiu, unul dintre chipurile cunoscute ale teatrului și televiziunii din România, s-a stins...

Bonnie Tyler, în comă indusă după o operație de urgență. Artista avea programat și un concert în România
Bonnie Tyler, vocea inconfundabilă a hitului „Total Eclipse of the Heart”, a ajuns în comă indusă într-un spital din Portugalia. Artista galeză, în vârstă...

Ion Țiriac a împlinit 87 de ani! ”Gata, mă pregătesc să ies la pensie. Am fost și eu milițian la Dinamo vreo 20 de ani”
Respectabilul facerist Ion Țiriac a împlinit astăzi 87 de ani și, abia la acestă etate declară că este pregătit pentru una dintre cele mai mari schimbări...

Doi actori români vor juca alături de Leonardo DiCaprio. Au ajuns pe platoul lui Martin Scorsese
Două nume grele din cinematografia românească au prins roluri în superproducția „What Happens at Night”, filmul lui Martin Scorsese care îi aduce împreună...

Concertul Metallica. Ultimele bilete au ajuns la prețuri uriașe cu câteva zile înainte de show
Concertul Metallica de pe Arena Națională, programat pe 13 mai, se anunță unul dintre cele mai mari evenimente muzicale ale anului în România. Cu doar...

Ion Lăceanu a împlinit 90 de ani! Povestea incredibilă a artistului care a cântat pentru Kennedy, Nixon, Carter, Gorbaciov ori Kim Ir Sen
Ion Lăceanu, unul dintre cei mai mari interpreți de muzică populară ai României, a împlinit astăzi venerabila vârstă de 90 de ani. Artistul supranumit...

Lovitură pentru turiștii români- All-Inclusive-ul nu mai înseamnă „fără limită” în destinații europene favorite. S-a stabilit o limită la numărul zilnic de băuturi!
Vacanțele all-inclusive din Spania, una din destinațiile preferate ale românilor, se vor schimba. Cel puțin în cea ce privește cantitatea de băuturi...

A murit Ted Turner, omul care a inventat televiziunea de știri! ”Regele CNN”s-a stins la 87 de ani
A trecut în neființă Ted Turner, omul care a inventat conceptul de știri non-stop și a transformat CNN într-un fenomen mondial. Celebrul magnat american s-a...

Lamborghini de peste jumătate de milion de euro, înmatriculat în aprilie! Ce mașini de lux și-au mai cumpărat românii în 2026
În ciuda scăderii pieței auto din 2026, automobilele de lux continuă să apară pe șoselele din România. Iar sumele plătite pentru unele modele depășesc fără...

Bucur Obor, din „magazinul săracului”, a devenit ”micul Dubai al aurului” din Capitală
Reperul comercial al Bucureștiului de odinioară, transformat radical, cu zeci de kilograme de bijuterii de lux. Din „magazinul tuturor” în polul...

Premiile Gopo 2026- ”Kontinental ’25” a câștigat ”Cel mai bun film”. Listă premiați!
Ediția aniversară cu numărul 20 a Premiile Gopo 2026 a adus pe scena Tetrului Național din București -devenit pentru câteva ore kilometrul zero al...

Gabriel Oprea susține că a investit 5 milioane de euro într-o fermă de vaci. Fostul ministru a devenit asociatul lui Gigi Nețoiu
Fostul ministru de Interne, acum pensionarul special Gabriel Oprea afirmă că a avut la dispoziție 5 milioane de euro pentru investiții și că s-a asociat cu...
Cum a ajuns parmezanul garanție pentru credite bancare în Italia
În nordul Italiei, roțile de Parmigiano Reggiano sunt folosite drept garanție pentru împrumuturi bancare. Ca în Spania, unde picioarele de porc precum Jamon...

Notă de plată ”bombă” la un club pe litoral – au spart 20.000 de lei într-o seară de 1 Mai. Alții au plecat cu elicopterul din Mamaia
Distracția din minivacanța proaspăt încheiată a explodat și anul acesta pe litoral, în ciuda prognozei meteo. Într-o singură seară, un grup de petrecăreți a...
