Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii imperiului Dedeman și doi dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, bifează o nouă lovitură financiară. Investițiile făcute în urmă cu opt ani în două dintre cele mai importante companii din sectorul energetic s-au transformat într-un adevărat ”jackpot”. Participațiile lor deținute la Electrica și Transelectrica sunt evaluate în prezent la aproximativ 324 de milioane de euro.
Cei doi antreprenori au intrat în acționariatul companiilor încă din 2017, când au cumpărat pachete importante de acțiuni. De atunci, valoarea investiției a crescut spectaculos, iar activele administrate prin Pavăl Holding valorează acum de aproape patru ori mai mult decât în urmă cu câțiva ani.
Pariul pe energie le-a adus câștiguri uriașe
Primele investiții au fost realizate în 2017, când Adrian și Dragoș Pavăl au achiziționat aproximativ 5,6% din Transelectrica și aproape 5,8% din Electrica. Ulterior, participațiile au fost transferate către Pavăl Holding, compania prin care familia își administrează investițiile în afara businessului Dedeman. În timp, pachetele de acțiuni au fost consolidate. Astăzi, Pavăl Holding este unul dintre cei mai importanți acționari privați ai celor două companii, cu participații de aproximativ 7,46% la Electrica și 6,48% la Transelectrica. Statul român rămâne acționarul majoritar în ambele societăți.






