După ce instanța română l-a achitat și în ultimul său proces, fostul parlamentar UDMR Attila Markó a anunțat pe contul său de facebook că dorește să revină acasă, în România, la Sfântu Gheorghe, unde va susține și o conferință de presă.
„Am fost achitat în ultimă instanță!” – a anunțat Attila Markó, precizând că în ultimii aproape opt ani și jumătate împotriva lui au fost înaintate cinci acuzații, dintre care a fost achitat în trei dosare, iar în două cazuri acuzarea a renunțat la acuzații.
„În alte 32 de cauze de despăgubire complet identice, procuratura a încheiat procedura după prima achitare definitivă. Aici se termină povestea… Vă mulțumim tuturor pentru sprijin și încurajări! Ne vedem acasă!” – a scris Attila Markó pe contul său de facebook. În prezent, politicianul se află în Ungaria.
Krónika a relatat în luna februarie a anului trecut că nu ar fi existat niciun obstacol în calea întoarcerii lui Attila Markó în Transilvania, întrucât numele său nu se afla nici atunci pe lista de urmăriți a Poliției Române și a Interpolului.





