Bucureștiul devine, zilele acestea, capitala mondială a șahului. Cei mai puternici mari maeștri ai planetei au ajuns în România pentru Super Chess Classic România 2026, competiția care transformă Palatul Vechi al sediului Băncii Naționale într-o arenă a inteligenței pure și a premiilor uriașe.
Garry Kasparov a deschis turneul de șah de la București. Participă cei mai buni zece jucători ai planetei
Miza este una spectaculoasă: 100.000 de dolari pentru campionul turneului, într-o competiție care aduce față în față zece dintre cei mai buni jucători de șah ai lumii. Atmosfera de la ceremonia de deschidere a fost electrizantă. Marele Garry Kasparov (63 ani), legenda absolută a șahului mondial (considerat de mulți cel mai mare jucător de șah al tuturor timpurilor) și fondatorul Grand Chess Tour, a fost prezent la București și a atras toate privirile. Fostul campion mondial a salutat publicul și a vorbit despre transformarea șahului într-un spectacol global.
Turneul se întinde până pe 23 mai, cu câte o rundă în fiecare zi, de la ora 16:00. Organizatorii promit dueluri dramatice și răsturnări de situație până în ultima clipă. Evenimentul marchează și o premieră istorică pentru șahul mondial- este pentru prima dată când o competiție de asemenea anvergură se desfășoară în sediul unei bănci.
Pe lista favoriților se află nume uriașe. Americanul de origine italiană Fabiano Caruana (33 ani) se află la București după un sezon excelent și visează la un nou trofeu, după ce a dominat edițiile precedente. Tânărul fenomen indian, maestru la doar 20 de ani Praggnanandhaa Rameshbabu (câștigătorul etapei de la București de anul trecut și a unui premiu de 77.667 dolari) a revenit la competiția din România cu moralul la maximum după succesul spectaculos din 2025, iar uzbecul Javokhir Sindarov este considerat noua senzație a șahului mondial după victoria istorică din Turneul Candidaților. Fanii așteaptă și duelurile explozive dintre Anish Giri, Vincent Keymer și Alireza Firouzja, jucători cunoscuți pentru stilul agresiv și mutările spectaculoase care pot schimba o partidă într-o singură clipă.
Grand Chess Tour care are etapă și la București, este unul dintre cele mai importante turnee de șah din lume.





