Guvernul a aprobat marți două hotărâri prin care bugetul Ministerului Apărării Naționale este suplimentat cu 1,3 miliarde de lei pentru înzestrarea Armatei și cu 300 milioane de lei pentru continuarea transformării structurale și calitative a forțelor armate.
Guvernul alocă fonduri pentru înzestrare și transformare structurală
„Ministerul Apărării Naționale derulează o serie de programe de înzestrare destinate creșterii capacității operaționale a Forțelor Armate, incluse în Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României, document aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care reflectă prevederile Acordului politic național privind creșterea finanțării pentru apărare”, precizează Guvernul.
Executivul mai arată că suplimentarea de 300 milioane de lei asigură resursele financiare pentru continuarea transformării structurale și calitative a Armatei României, în contextul evoluțiilor geopolitice și al angajamentelor României în cadrul NATO și UE.




