Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că România va participa la ediția din 2026 a Forumului Economic Mondial de la Davos cu cea mai consistentă delegație guvernamentală din istoria participărilor la această conferință.
România și prezența guvernamentală la Forumul Economic Mondial
Potrivit sursei citate, delegația României este alcătuită din ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, precum și consilierul prezidențial Radu Burnete.
Miniștrii români vor participa, la invitația președintelui Forumului Economic Mondial (World Economic Forum/WEF), la cea de-a 56-a reuniune anuală a organizației, care se va desfășura în localitatea Davos-Klosters din Elveția, în perioada 19–23 ianuarie.
Ediția din 2026 a Forumului Economic Mondial are ca temă centrală susținerea dialogului („A spirit of dialogue”) și va reuni oficiali de rang înalt, președinți, prim-miniștri și miniștri, alături de reprezentanți ai principalelor organizații și instituții internaționale, ai mediului academic, ai presei și ai organizațiilor neguvernamentale.
„Agenda discuțiilor se va concentra în jurul a cinci provocări majore la nivel global: cooperarea într-o lume contestată, deblocarea unor noi surse de creștere, investițiile în capitalul uman, promovarea responsabilă a inovației, creșterea prosperității globale. Pe fondul unor fragmentări politice și ideologice tot mai evidente, WEF își propune ca ediția din 2026 a Forumului să reprezinte o platformă imparțială de dialog și reprezintă și contextul unor discuții internaționale în marja agendei privind noile evoluții în dinamica relațiilor transatlantice”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Conform ministerului, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, revine la Davos după participarea din 2019, când a fost invitată în calitate de expert și vorbitor, iar prezența din acest an marchează cea mai amplă delegație guvernamentală a României la Forumul Economic Mondial, reflectând angajamentul comun al Guvernului și al Administrației Prezidențiale pentru consolidarea diplomației economice.




