Scriitorul român Mircea Cărtărescu s-a aflat printre cei 20 de autori din diferite colțuri ale lumii invitați la o întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea, desfășurată miercuri la Vatican. Evenimentul a fost organizat cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea Libreria Editrice Vaticana, editura oficială a Sfântului Scaun.
Mircea Cărtărescu primit de Papa Leon al XIV-lea la Vatican! ”Îi mulțumesc Sanctității Sale pentru marea sa bunăvoință”
Întâlnirea a avut loc într-un cadru restrâns, în Sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea, reunind nume importante ale literaturii contemporane. Printre participanți s-au numărat Jon Fosse (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură), Marilynne Robinson, Elizabeth Strout, Eric-Emmanuel Schmitt, Jonathan Safran Foer, Colum McCann, Julia Navarro și Vittorio Lingiardi, alături de autori care au colaborat de-a lungul timpului cu editura Vaticanului.
Mircea Cărtărescu, ale cărui volume au fost traduse și publicate în limba italiană, a descris întâlnirea drept una memorabilă. „Un moment unic, pe care n-aș fi crezut să-l trăiesc vreodată. Îi mulțumesc Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea pentru marea Sa bunăvoință”, a transmis scriitorul român. În discursul adresat invitaților, Suveranul Pontif a vorbit despre rolul esențial al literaturii în societate și despre responsabilitatea pe care o poartă cei care scriu. Papa Leon al XIV-lea a subliniat că actul scrisului reprezintă o căutare sinceră a adevărului și o modalitate prin care autorii își exprimă valorile, speranțele și viziunea asupra viitorului. Pontiful a insistat asupra ideii că adevărul nu trebuie privit ca o posesie exclusivă, ci ca un bun comun care se descoperă și se împărtășește prin dialog și deschidere față de ceilalți. În opinia sa, scriitorii au misiunea de a cultiva această căutare autentică și de a-i inspira pe cititori să reflecteze asupra marilor întrebări ale existenței.
Papa Leon al XIV-lea (70 ani, ca și scriitorul român) a evidențiat și puterea formativă a lecturii, arătând că literatura dezvoltă empatia și capacitatea oamenilor de a înțelege experiențele celorlalți. El a amintit că această perspectivă a fost susținută constant și de predecesorul său, Papa Francisc, care a încurajat lectura ca instrument de dezvoltare umană și spirituală. În încheiere, Suveranul Pontif a vorbit despre legătura profundă dintre scris și dimensiunea spirituală a omului, afirmând că literatura poate deveni un spațiu în care marile întrebări despre iubire, dreptate, libertate, suferință și moarte își găsesc expresie și sens.

Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți și premiați scriitori români
Mircea Cărtărescu primit de Papa Leon al XIV-lea la Vatican! Cărtărescu este considerat unul dintre cei mai importanți și mai traduși scriitori români ai ultimelor decenii. Poet, prozator, eseist, critic literar și publicist, s-a născut la 1 iunie 1956, în București, și a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, unde a fost ulterior profesor.
Este unul dintre reprezentanții de marcă ai generației '80, curent care a impus postmodernismul în literatura română. A debutat ca poet, însă notorietatea internațională i-a fost adusă în special de romanele și volumele sale de proză. Succesul său cu “Solenoid” și alte lucrări a consolidat statutul său ca unul dintre cei mai importanți autori români contemporani. Participările sale la târguri internaționale de carte și lecturile publice au fost primite cu entuziasm, crescând cererea pentru cărțile sale și atrăgând un public global. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“ din Castel Goffredo, Italia. Mircea Cărtărescu a fost onorat cu numeroase distincții, printre care:
- Premiul Internațional pentru Literatură de la Vileniča (2011)
- Premiul Internațional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012)
- Premiul Internațional pentru Literatură, Berlin (2012)
- Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveția (2013)
- Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad (2013)
- Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014)
- Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014)
- Premiul Cărții pentru Înțelegere Europeană al orașului Leipzig (2015)
- Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (2015)
- Premiul Leteo, Spania (2017)
- Premio Formentor de las Letras (2018)
- Premiul Prozart în Macedonia de Nord (2021)



