money.ro
🔔 Alerte
ActualitateFlorian Gheorghe

Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027

Publicat la 07.10.2026, 16:30:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
Urmărește money.ro pe Google News

După patinoar, sala de gimnastică și bazinul de înot, la Otopeni prinde contur o bază modernă de tenis, care ar readuce decența în organizarea de competiții internaționale de profil. Începând din 2027, baza este proiectată să devină noua casă a turneului ATP 250 Țiriac Open.

Lucrările au intrat într-un ritm alert, iar proiectul este gândit la o scară mult mai mare decât câteva terenuri de antrenament. În acest moment sunt deja construite trei terenuri de tenis, iar alte șase urmează să fie finalizate până la sfârșitul acestei luni. Planul este însă mult mai amplu: baza va ajunge să cuprindă și alte terenuri, iar cele nouă terenuri principale sunt proiectate astfel încât complexul să poată găzdui competiții importante.

Arena centrală va avea 5.000 de locuri

Piesa principală a proiectului va fi o arenă centrală cu aproximativ 5.000 de locuri. Întreaga bază de tenis este programată să fie finalizată până la sfârșitul anului viitor, iar obiectivul este ca, din 2027, complexul de la Otopeni să devină noua casă a turneului ATP 250 Țiriac Open. George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, spune că proiectul poate rezolva una dintre problemele cu care tenisul românesc s-a confruntat ani la rând – lipsa unei baze care să îndeplinească toate standardele necesare pentru competițiile internaționale. „Promisiunile domnului Țiriac prind viață”, a transmis Cosac, subliniind ritmul în care avansează lucrările.

Potrivit președintelui Federației Române de Tenis, noul complex va respecta criteriile cerute pentru organizarea competițiilor ATP și pentru meciuri internaționale. Până acum, România s-a confruntat cu problema infrastructurii insuficiente pentru a găzdui anumite competiții la standardele cerute de organismele internaționale. Noua bază ar urma să ofere terenurile, arena și infrastructura necesare pentru astfel de evenimente.

Patinoar, sală de gimnastică, bazin olimpic, sală polivalentă, hotel, academie de tenis

În proiectul complexului sportiv dezvoltat de Ion Țiriac la Otopeni au fost realizate patinoarul și sala de gimnastică „Nadia Comăneci”, iar bazinul de înot „Camelia Potec” face parte din proiectul complexului sportiv. Țiriac a anunțat încă de la început că își dorește să dezvolte la Otopeni o infrastructură sportivă importantă, iar proiectele au început să prindă contur unul după altul. Noul complex de tenis vine să completeze acest tablou și poate deveni una dintre cele mai importante investiții private în infrastructura sportivă din România. Federația Română de Tenis organizează de mai mulți ani turnee pentru juniori, considerate importante pentru formarea viitorilor jucători profesioniști. Noua bază de la Otopeni ar urma să ofere și pentru aceste competiții condiții moderne.

Țiriac Open, la Otopeni din 2027

Marea miză a proiectului (FOTO) este însă legată de circuitul profesionist. Începând din 2027, baza este proiectată să devină noua casă a turneului ATP 250 Țiriac Open, competiție care ar urma să beneficieze astfel de o infrastructură construită special pentru tenis. „Coming soon, Bucharest Open and Tennis Academy by Fundația Țiriac”, a scris Alexandru Țiriac pe rețelele de socializare.

Investiție de 150 de milioane de euro

Investiția face parte dintr-un proiect mult mai amplu. Întregul complex sportiv pe care Ion Țiriac îl dezvoltă la Otopeni este evaluat în prezent la aproximativ 150 de milioane de euro și se întinde pe circa 50 de hectare. Pe lângă noua bază de tenis, proiectul include patinoarul Allianz-Țiriac Arena, sala „Nadia Comăneci”, bazinul olimpic „Camelia Potec”, o academie de tenis, o sală polivalentă, un hotel și alte facilități sportive.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite