Student în anul 2 la celebra Universitate Princeton, înotătorul a dat examene chiar în timpul Naționalelor de la Otopeni
Patrick Dinu reprezintă un model de excelență rară în sportul românesc. În timp ce colegii săi de generație se concentrează exclusiv pe performanța din bazin, Patrick jonglează cu recordurile naționale și cursurile de neuroștiințe de la Universitatea Princeton.
Tânărul înotător a dezvăluit sacrificiile din spatele drumului pe care l-a ales
Revenit în țară luna trecută pentru Campionatele Naționale de la Otopeni, tânărul înotător a dezvăluit sacrificiile din spatele drumului pe care l-a ales: de la examene date online conform fusului orar din SUA, până la visul de a intra în sala de operație ca neurochirurg.
Revederea cu bazinul de acasă a fost una plină de emoție pentru Patrick, care nu a mai fost în România din luna august. „Mi-a fost dor de bazinul ăsta, e unul dintre preferatele mele din întreaga lume. E un sentiment plăcut să concurez acasă”, mărturisește el. Totuși, prezența sa la concurs a coincis cu o perioadă academică extrem de solicitantă.
Examene de chimie supravegheate, date din camera de la Otopeni
Pentru a putea concura la Otopeni, Patrick a trebuit să găsească soluții pentru a nu rămâne în urmă cu studiile. A susținut examene și prezentări online, adaptându-se la fusul orar al Statelor Unite, ceea ce a însemnat nopți nedormite între probele de înot.
„Am nimerit să fie într-o perioadă un pic mai aglomerată, din punct de vedere academic. Am avut un examen, am avut două prezentări de făcut. Le-am făcut online, m-am descurcat. A trebuit să stea cineva cu mine ziua în ziua examenului, să se uite la mine, să vadă că nu folosesc nimic altceva decât ce am voie să folosesc în timpul examenului. Adică, fiind un examen de chimie, mi-a dat un tabel periodic și niște formule. Am avut prezentarea undeva între 8.30 și 11.30 seara. Ne-am descurcat, că nu ar fi prima pe care o fac așa”, a explicat Patrick Dinu.

Dilema „Bisturiului de aur”: neurochirurgie sau cardiologie?
Ambițiile lui Patrick depășesc limitele bazinului de înot. Acesta se pregătește intens pentru MCAT, unul dintre cele mai dificile examene din lume, necesar pentru admiterea la facultățile de medicină din SUA. Deși încă oscilează între discipline, experiența practică din spitalele românești l-a convins că locul lui este în sala de chirurgie.
„Mă pregătesc să dau un examen de admitere la partea a doua... Se numește MCAT, e un examen care în total durează șase ore și în care se dă fizică, biologie, chimie, și multă lume zice că e cel mai greu examen pe care l-a dat vreodată. Îmi place neurochirurgia, recunosc. În același timp îmi place cardiologia. Nu m-am decis încă. Am fost vara trecută în spital la noi în România, am stat după doctori, am reușit să văd multe discipline diferite, să intru într-o sală de operație. Mi s-au părut foarte multe lucruri interesante”.
Viața la Princeton și recordul inedit la sushi
Deși trăiește o viață plină de responsabilități, Patrick găsește momente de relaxare alături de echipa de înot a universității. Tânărul a povestit cu umor un episod petrecut la un restaurant local, unde sportivii au reușit o „performanță” culinară neașteptată. „Există un loc care îmi place foarte mult, se numește Masa Sushi. E un all-you-can-eat sushi, pentru 35 de dolari, poți să mănânci cât sushi vrei. Numai că am aflat că au o limită de 1.000 de bucăți pentru că noi am atins-o cu echipa de înot. Nu mai știu cât am mâncat în ziua aia, cred că vreo 50-60. A fost un pic mai greu în seara aia, recunosc”, spune el zâmbind.
Prietenia cu David Popovici: „Tot timpul râdem după probă”
Patrick Dinu face parte dintr-o generație de aur a înotului românesc, fiind prieten apropiat cu David Popovici. Rivalitatea lor se oprește la marginea bazinului, pe podium fiind loc doar pentru glume și respect reciproc, ca între doi coechipieri în ștafeta care a cucerit aurul mondial de juniori în urmă cu patru ani. „E plăcut, tot timpul e un sentiment frumos. Tot timpul râdem înainte de probă, tot timpul râdem după probă. Ne înțelegem destul de bine”, spune Patrick, care face eforturi să le aducă colegilor din țară mici cadouri din SUA, precum căști de înot sau tricouri.
În ciuda faptului că dorul de familie este mare - ultima dată fusese acasă vara trecută - Patrick Dinu este convins că sacrificiul merită: „Știu că mi-am ales drumul ăsta și nu l-aș schimba pentru nimic în lume”.




