money.ro
🔔 Alerte
ActualitateEveline Păuna

Propășire. Cel mai greu cuvânt din jurământul unui ministru

Publicat la 21.10.2026, 09:57:59

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Propășire. Cel mai greu cuvânt din jurământul unui ministru
DiscoverGoogle NewsSursă preferată

În România, există un cuvânt pe care politicienii îl rostesc obligatoriu când ajung la putere și pe care avem toate motivele să îl căutăm, ulterior, în rezultatele guvernării. Are patru silabe, o sonoritate pretențioasă și o ambiție aproape indecentă pentru vremurile noastre: propășire.

Există un moment de un rafinament lingvistic involuntar în fiecare ceremonie de învestire a unui nou Guvern. Miniștrii se apropie, pe rând, de microfon, își potrivesc solemnitatea pe chip și încep să rostească jurământul. Totul decurge relativ previzibil până când ajung la un cuvânt care pare să fi supraviețuit, printr-o fericită eroare administrativă, dintr-o Românie în care oamenii politici mai aveau ambiții de ordin intelectual. Propășire.

Patru silabe care cer puțină atenție, o oarecare dexteritate a aparatului fonator și, ideal, un contact anterior cu limba română dincolo de comunicatele redactate de consilieri. Este un cuvânt cu o eleganță aproape intimidantă, care nu se lasă expediat între două formule protocolare. Trebuie pronunțat până la capăt. Nu poate fi redus la un acronim, nu încape firesc într-un slogan electoral și nici nu pare să accepte familiaritatea cu care actuala clasă politică tratează termeni precum reformă, performanță sau responsabilitate.

Într-un decor în care totul este pregătit pentru transferul puterii, propășirea introduce pentru câteva secunde o dificultate suplimentară: obligația de a rosti ceva mai mare decât funcția pe care tocmai ai primit-o. Și, trebuie să recunoaștem, sună splendid.

Constituția României prevede că președintele, prim-ministrul și miniștrii jură să își dăruiască puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român. Nu este o improvizație ceremonială, nici o formulă aleasă de vreun responsabil cu protocolul mai sensibil la literatura veche. Este o obligație înscrisă în legea fundamentală a statului.

A propăși înseamnă a progresa, a prospera, a evolua, a merge înainte. Substantivul adună în el ideea de dezvoltare, de înflorire, de trecere către o stare superioară. Nu este doar o creștere cantitativă, o bifă într-un raport sau o variație procentuală convenabilă. Este un cuvânt care presupune direcție, continuitate și un rezultat care ar trebui să fie vizibil.

Are, în plus, o genealogie culturală respectabilă. În 1844, la Iași, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica și Petre Balș se aflau în spatele unei publicații intitulate chiar „Propășirea”. Titlul a fost oprit de cenzură, iar revista a continuat sub numele „Foaie științifică și literară”. În acea epocă, ideea de propășire avea suficientă încărcătură intelectuală și socială încât să neliniștească autoritatea. Ce destin extraordinar pentru un cuvânt: cândva suspect pentru putere, astăzi obligatoriu în discursul celor care o primesc!

Partea cu adevărat seducătoare a jurământului nu este însă substantivul în sine, ci compania în care apare. Miniștrii nu promit doar propășirea materială a poporului român. Promit, înainte de toate, propășirea lui spirituală. Ordinea este remarcabilă.

Într-o țară în care conversația publică se desfășoară aproape exclusiv în jurul deficitului, pensiilor, taxelor, investițiilor și alocărilor bugetare, Constituția are delicatețea de a aminti că o națiune nu este doar o populație care produce, consumă și completează declarații fiscale. Există și o dimensiune spirituală a progresului. Nu în sensul restrâns al apartenenței religioase, ci în acela mult mai generos al educației, culturii, discernământului, demnității, vieții intelectuale și al capacității unei societăți de a produce oameni care înțeleg lumea în care trăiesc.

Ce promisiune enormă pentru un ministru! Să contribuie nu doar la administrarea prezentului, ci și la ridicarea nivelului unei societăți. Să lase în urmă cetățeni mai bine educați, instituții mai respectabile, un spațiu public mai puțin vulgar, o relație mai sănătoasă între competență și autoritate.

Firește, ar fi nedrept să cerem unui ministru al Transporturilor să inaugureze și o nouă Renaștere culturală odată cu fiecare tronson de autostradă. Dar nici nu ar strica să ne amintim că dezvoltarea unei țări nu se măsoară exclusiv în kilometri, metri pătrați și sume absorbite. Poți construi clădiri spectaculoase și să găzduiești în ele instituții mediocre. Poți avea tehnologie performantă și o administrație incapabilă să comunice civilizat. Poți crește economic fără să progresezi în aceeași măsură ca societate. Tocmai această distincție, atât de incomodă pentru iubitorii de bilanțuri triumfaliste, se ascunde în formula constituțională.

Limba politicii contemporane este, în comparație, considerabil mai puțin romantică. Astăzi nu mai propășim, ci implementăm. Nu mai construim o viziune, ci operaționalizăm un mecanism. Nu mai îmbunătățim viața oamenilor, ci optimizăm procese. Avem jaloane, indicatori, grupuri de lucru, proceduri, calendare asumate și obiective care, atunci când nu sunt îndeplinite, devin obiectul unei noi evaluări. Este un vocabular util administrației, dar insuficient unei națiuni.

Propășirea are ceva ce limbajul tehnocratic a pierdut: presupune că progresul trebuie să aibă și un sens, nu doar o metodologie. Că administrația este un instrument, nu o finalitate. Că scopul ultim al guvernării nu este să producă documente despre propria activitate, ci să modifice în bine realitatea celor în numele cărora funcționează.

Poate tocmai de aceea cuvântul sună atât de straniu la ceremoniile oficiale. Pentru că este disproporționat față de modestia aspirațiilor cu care ne-am obișnuit. Un ministru poate promite foarte convingător că va debloca un proiect, că va eficientiza o structură sau că va accelera o procedură. Sunt lucruri necesare și perfect respectabile. Dar, când ajunge în fața președintelui și rostește cuvântul propășire, i se cere, pentru o clipă, să aspire la mai mult decât la buna administrare a unui portofoliu. I se cere să participe la progresul unei țări. Ce idee aproape aristocratică despre serviciul public!

Există, desigur, și un mic spectacol al pronunției. Propășirea nu este un cuvânt pe care îl întâlnești zilnic la televizor, iar trecerea lui prin emoțiile unei ceremonii oficiale poate deveni o aventură fonetică. Dar ar fi prea simplu să facem din eventualele ezitări ale miniștrilor o probă de incultură. Un om poate să se împiedice într-un cuvânt și să fie un administrator excepțional, după cum poate recita impecabil întreaga Constituție fără să înțeleagă mare lucru din responsabilitățile pe care aceasta i le încredințează.

În ziua jurământului, propășirea durează câteva secunde. În restul mandatului, ar trebui să dureze ani. Nu se verifică la microfon, ci în școli, spitale, instituții, infrastructură, în calitatea deciziilor și în respectul arătat cetățeanului. Poate că ar fi interesant ca, la sfârșitul fiecărui mandat, în locul obișnuitelor bilanțuri în care toate obiectivele par să fi fost atinse într-o proporție satisfăcătoare, fiecare ministru să fie întrebat ceva mult mai simplu: în ce fel a propășit România datorită dumneavoastră? Nu ce ați anunțat. Nu câte întâlniri ați avut. Nu câte fotografii ați publicat în timpul vizitelor de lucru. Nici măcar câte proiecte ați moștenit, redenumit sau predat succesorului. Ce anume a devenit mai bun? Este o întrebare care ar putea produce mai multe dificultăți decât toate cele patru silabe rostite la învestire.

Ar fi păcat să scoatem propășirea din jurământ pe motiv că sună desuet. Dimpotrivă, poate ar trebui să o păstrăm cu o grijă aproape muzeală ca pe un ornament al limbii române, dar și pentru a nu pierde măsura ambiției pe care am avut-o cândva în privința propriei țări.

Este reconfortant, într-un fel, că limba română încă le cere miniștrilor atât de mult. Că, înainte să le încredințeze puterea, statul îi obligă să rostească un cuvânt care presupune cultură, progres, prosperitate și o anumită noblețe a intențiilor. Rămâne de văzut când vom avea și un Guvern pentru care propășirea să nu fie cel mai sofisticat lucru realizat în timpul mandatului.



Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1Mama lui Marian Oprișan, pensionara cu venituri de 4 milioane de euro. Cum au ajuns banii, mașinile și proprietățile familiei pe numele acesteia
  2. 2Salonul Kulturhaus 01 își deschide porțile pe 21 noiembrie. Peste 400 de lucrări și un experiment despre accesul la artă
  3. 3Internetul se oprește, băncile se blochează? Adevărul din spatele „apocalipsei digitale” anunțate pentru 17 noiembrie
  4. 4Șeful STB încasa 9.000 de euro pe lună, iar un director avea și salariu, și pensie. Compania are datorii de miliarde de lei
  5. 5Robert Negoiță vrea să transforme Parcul Pantelimon în Disneyland de București. Telegondolă, rollercoaster și grotă cu pirați, pe bani publici

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe DiscoverUrmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată