Radu Miruță afirmă că România se află, „în sfârșit, pe un drum mult mai corect pentru bugetul țării”, potrivit unui mesaj transmis marți seara de vicepremierul USR și ministru al Apărării Naționale.
Radu Miruță, despre primele rezultate în reducerea deficitului
„Cifrele nu mint, nu dezinformează, nu îi ceartă pe cei care au huzurit iresponsabil în trecut cu banii publici ai României până s-a ajuns la os. După o jumătate de an de decizii necesare pentru a mai rămâne în picioare țara asta, când s-a tras linie la final de an estimarea Ministerului de Finanțe este că deficitul bugetar este mai mic cu 15 miliarde decât ne așteptam”, a scris vicepremierul pe pagina sa de Facebook.
În acest context, Radu Miruță le-a mulțumit tuturor celor care, în ultimele șase luni, au „înțeles cât de complicat este momentul bugetar pe care îl traversăm, că țara nu este pe deplin funcțională și că până își adună taxe nerecuperate și taie cheltuieli absurde, până îi pune la colțul corect pe cei vizibil corupți”, iar efortul lor a reprezentat „prima scăpare”.
„Da, ordinea operațiilor trebuie schimbată și vom reuși pe deplin doar după ce vom înlocui combinațiile cu normalitatea, atârnătorii cu oameni bine pregătiți, pilele cu meritocrația. Vă mulțumesc vouă: angajați, antreprenori, pensionari, studenți, părinți, bunici, cetățeni responsabili, care, deși nu v-a fost ușor, v-ați făcut datoria față de stat! (...) Un stat corect va întoarce beneficii pentru oameni de îndată ce se va pune pe picioare. Acum doar a ieșit din spital și analizele arată mai bine”, a subliniat vicepremierul.





