Contractul comercial sau comanda acceptată;
Avizele de însoțire a mărfurilor;
Procesele-verbale de recepție;
Documentele care confirmă prestarea serviciilor;
Corespondența comercială dintre creditor și debitor;
Evidențele contabile și extrasele de cont.
Facturile trebuie corelate, pe cât posibil, cu documentele care demonstrează că bunurile au fost livrate sau serviciile au fost efectiv prestate.
Un alt aspect important este verificarea termenului de prescripție. În principiu, termenul general de prescripție pentru dreptul la acțiune este de trei ani, dacă legea nu prevede un termen special. Depășirea acestuia poate afecta posibilitatea recuperării creanței pe cale judiciară.
Notificarea clientului restant: primul pas pentru recuperarea banilor
Prima măsură recomandată este transmiterea unei notificări scrise către clientul care nu și-a achitat factura.
Documentul trebuie să precizeze numărul și data facturilor restante, valoarea debitului, data scadenței și termenul acordat pentru efectuarea plății. De asemenea, creditorul poate menționa că, în lipsa achitării datoriei, va recurge la procedurile legale de recuperare.
Notificarea poate fi transmisă prin e-mail sau printr-un mijloc care permite dovedirea comunicării. Este recomandată păstrarea dovezilor de transmitere și primire.
În această etapă, firmele pot încerca și o soluționare amiabilă. De exemplu, creditorul poate accepta plata în tranșe, dacă există garanții rezonabile că debitorul își va respecta angajamentul.
O înțelegere scrisă privind eșalonarea datoriei poate fi o alternativă mai puțin costisitoare decât un proces, însă nu este recomandată amânarea repetată a demersurilor fără un angajament concret din partea clientului.
Somația de plată: ce trebuie să facă firma înainte de a merge în instanță
Dacă notificarea nu are rezultatul dorit, creditorul poate trece la o somație formală.
Este importantă diferența dintre o simplă notificare comercială și somația prealabilă obligatorie pentru procedura ordonanței de plată.
Potrivit Codului de procedură civilă, înainte de introducerea cererii pentru emiterea ordonanței de plată, creditorul trebuie să comunice debitorului o somație prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire.
Debitorului i se acordă un termen de 15 zile de la primirea somației pentru achitarea datoriei.
În relațiile comerciale dintre profesioniști, creditorul poate solicita și dobânzi penalizatoare pentru întârzierea la plată, în condițiile Legii nr. 72/2013 și ale contractului încheiat între părți.
Dacă există o clauză contractuală privind penalitățile, aceasta trebuie analizată în raport cu prevederile legale aplicabile. În lipsa unei asemenea clauze, pot deveni aplicabile regulile privind dobânda legală penalizatoare.
Ordonanța de plată, una dintre cele mai rapide proceduri judiciare pentru recuperarea creanțelor
Atunci când clientul nu plătește nici după somație, firma poate solicita instanței emiterea unei ordonanțe de plată.
Procedura este reglementată de articolele 1.014-1.025 din Codul de procedură civilă și se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, care reprezintă obligații de plată a unor sume de bani rezultate dintr-un contract civil.
Pentru ca procedura să poată fi utilizată:
Creanța trebuie să fie certă, adică existența datoriei să rezulte în mod neîndoielnic;
Creanța trebuie să fie lichidă, respectiv valoarea să fie determinată sau determinabilă;
Creanța trebuie să fie exigibilă, ceea ce înseamnă că termenul de plată a ajuns la scadență.
Cererea depusă la instanță trebuie însoțită de documentele care demonstrează existența și valoarea datoriei, precum contractul, facturile, documentele de livrare sau recepție și dovada somației prealabile.
Dacă instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale, poate emite ordonanța de plată și poate stabili termenul în care debitorul trebuie să achite suma datorată.
Ordonanța de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare, în condițiile prevăzute de lege.
Există însă și situații în care această procedură nu este potrivită. Dacă debitorul contestă în mod serios existența datoriei, calitatea serviciilor sau executarea contractului, iar aceste aspecte necesită administrarea unor probe complexe, creditorul poate fi nevoit să introducă o acțiune de drept comun.
Cât costă ordonanța de plată?
Un avantaj al acestei proceduri este taxa judiciară de timbru fixă.
Potrivit OUG nr. 80/2013, cererea privind ordonanța de plată se taxează cu 200 de lei, indiferent de valoarea creanței.
Pe lângă această taxă, firma poate avea și alte cheltuieli, precum onorariul avocatului, costurile comunicării somației și eventualele cheltuieli pentru pregătirea dosarului.
În cazul unei acțiuni de drept comun, taxa judiciară de timbru se calculează, în general, în funcție de valoarea cererii, potrivit regulilor prevăzute de aceeași ordonanță de urgență.
Executarea silită: cum își poate recupera firma banii după obținerea unui titlu executoriu
Dacă debitorul nu achită suma nici după emiterea ordonanței de plată sau după obținerea unei hotărâri judecătorești executorii, creditorul poate solicita executarea silită.
Procedura se desfășoară prin intermediul unui executor judecătoresc, în baza unui titlu executoriu și cu respectarea condițiilor prevăzute de Codul de procedură civilă.
În funcție de situația patrimonială a debitorului, pot fi aplicate mai multe măsuri:
Poprirea conturilor bancare. Executorul poate solicita înființarea popririi asupra sumelor de bani deținute de debitor în conturile bancare, în limitele legale.
Urmărirea bunurilor mobile. Pot fi urmărite bunuri precum autovehicule, echipamente, utilaje sau alte bunuri aflate în proprietatea debitorului.
Urmărirea bunurilor imobile. În condițiile legii, executarea silită poate viza și imobilele deținute de debitor.
Este important de precizat că obținerea unui titlu executoriu nu garantează automat recuperarea banilor. Rezultatul depinde și de existența unor conturi alimentate, venituri sau bunuri care pot fi urmărite.
Dacă societatea debitoare se află în insolvență, creditorul trebuie să țină cont de regulile speciale ale procedurii și de termenele pentru declararea creanței în vederea înscrierii la masa credală.
Cine suportă costurile recuperării creanțelor? Legea prevede și despăgubiri de 40 de euro
Un aspect important pentru firmele care au de recuperat facturi restante este posibilitatea de a solicita recuperarea anumitor costuri de la debitor.
Legea nr. 72/2013, care reglementează combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată rezultate din contractele dintre profesioniști și dintre aceștia și autoritățile contractante, prevede mai multe drepturi pentru creditor.
Concret, potrivit articolului 9, creditorul poate pretinde daune-interese pentru cheltuielile făcute în vederea recuperării creanței, în condițiile legii.
Mai mult, articolul 10 prevede posibilitatea solicitării unei sume minimale echivalente cu 40 de euro, în lei la data plății, cu titlu de daune-interese suplimentare minimale, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale privind întârzierea la plată.
Această sumă este distinctă de cheltuielile aferente unei eventuale executări silite.
Prin urmare, firma creditoare poate solicita, în condițiile legii, nu doar plata facturilor restante, ci și dobânzi penalizatoare, despăgubirea minimală de 40 de euro și cheltuielile de recuperare.
Cheltuielile de judecată și cele de executare pot fi, de asemenea, puse în sarcina debitorului, în condițiile legii și ale soluției pronunțate.
Cum pot preveni firmele apariția facturilor neîncasate?
Recuperarea creanțelor poate deveni un proces costisitor și de durată. Din acest motiv, prevenirea întârzierilor la plată este la fel de importantă ca utilizarea procedurilor legale.
Printre măsurile pe care firmele le pot adopta se numără:
Verificarea bonității clienților înainte de încheierea contractelor;
Stabilirea unor termene de plată clare;
Introducerea unor clauze privind dobânzile și penalitățile de întârziere;
Solicitarea unui avans pentru comenzile cu valoare ridicată;
Monitorizarea permanentă a facturilor scadente;
Transmiterea notificărilor înainte și imediat după scadență;
Limitarea livrărilor sau suspendarea serviciilor viitoare, atunci când contractul și legea permit acest lucru.
O evidență actualizată a facturilor și intervenția rapidă în cazul întârzierilor pot reduce riscul acumulării unor creanțe greu de recuperat.
Recuperarea facturilor neîncasate nu trebuie amânată
Pentru o firmă, o factură neachitată nu reprezintă doar o problemă contabilă, ci poate deveni o problemă reală de lichiditate și de continuitate a activității.
Legislația oferă mai multe soluții pentru recuperarea banilor, însă alegerea procedurii depinde de valoarea datoriei, documentele disponibile, comportamentul debitorului și situația sa financiară.
În multe cazuri, o notificare transmisă la timp poate rezolva problema fără intervenția instanței. Dacă debitorul refuză plata, ordonanța de plată poate reprezenta o soluție eficientă, iar executarea silită poate fi următorul pas.
Cea mai importantă recomandare pentru firme este să nu lase facturile restante să se acumuleze și să urmărească termenele de prescripție înainte ca posibilitatea recuperării creanțelor să fie afectată.