Ilie Bolojan susține că unele partide din coaliție încearcă să joace rolul opoziției din interiorul guvernării, iar această atitudine afectează încrederea cetățenilor în capacitatea Executivului de a lua decizii predictibile.
Ilie Bolojan subliniază responsabilitatea coaliției în gestionarea cheltuielilor și în susținerea economiei
„Nu poți să ai dezvoltare, nu poți să ai politici predictibile, nu poți să îți îmbunătățești cota de încredere dacă nu ai stabilitate în această coaliție. Și nu este foarte comod să ai patru partide în coaliție, cu istorii complicate, cu conflicte între ele, dintre care unele vor să joace și rolul opoziției din interiorul guvernării”, a spus premierul, pentru
.
El a mai precizat că, din punct de vedere uman, nu este „foarte confortabil” să discuți cu oameni care în ședințe se comportă rațional, dar care ulterior își schimbă complet discursul în declarațiile publice sau la televiziune. În această perioadă, a încercat „să nu potențeze aceste conflicte”, concentrându-se pe rezolvarea problemelor economice.
„Dar, în mod evident, acest tip de colaborare, în care există în permanență formule de critici, de încercare de a ieși din orice zonă de responsabilitate care ar suna prost, de a bonifica doar lucrurile care sună bine din guvernare, nu cred că aduce niciun câștig nici celor care fac asta și nici percepției de stabilitate în țara noastră. Gândiți-vă, când cineva se uită la ceea ce se declară în spațiul public, dacă n-ar participa la ședințele de coaliție, ar crede că ne-am scos ochii acolo”, a completat Bolojan.
Premierul a subliniat că atacurile care depășesc anumite limite afectează percepția de stabilitate și performanța guvernului, inclusiv activitatea miniștrilor. Întrebat despre varianta unui guvern minoritar, Ilie Bolojan a afirmat că țara are nevoie de stabilitate, politici predictibile și responsabilitate politică.
„Am avut, înaintea acestui interviu, întâlnire cu agenția de rating Fitch și, evident, o parte din indicatorii pentru rating depind de stabilitatea guvernării, de ceea ce se va întâmpla anul acesta și anul viitor. Orice scandal gratuit în coaliție are un cost direct sau indirect pentru țară și cetățeni, sub formă de dobânzi sau decizii amânate”, a explicat prim-ministrul.
Bolojan a accentuat respectarea protocolului de guvernare, atrăgând atenția că liderii care se atacă și apoi apar zâmbitori în public scad încrederea cetățenilor în soliditatea măsurilor adoptate.
„Dacă ar fi respectat programul de guvernare, multe măsuri care nu sunt astăzi adoptate ar fi fost deja implementate. Nu e vorba de tăieri sau politici de austeritate, ci de responsabilitate: nu poți cheltui ceea ce nu ai și nu poți aloca fonduri în zone care nu aduc avantaj țării”, a spus Bolojan.
Premierul a mai punctat că coaliția are trei responsabilități majore: ajustarea cheltuielilor bugetare, măsuri pentru relansare economică și menținerea stabilității guvernamentale.
„Măsurile de ajustare au efecte de contracție economică și ușor inflaționiste. Este esențial să reducem rata inflației la 4-4,5% până la finalul anului, să punem economia pe baze sănătoase, să avem mai mulți oameni în piața muncii, un sistem energetic mai puternic și exporturi consolidate”, a declarat Ilie Bolojan.




