România înregistrează o scădere accentuată în clasamentul global al competitivității economice. Potrivit unui studiu anual realizat de Institutul pentru Management și Dezvoltare (IMD) din Lausanne (Anuarul Competitivității Mondiale 2026/ World Competitiveness Yearbook), țara noastră a coborât 12 poziții față de anul trecut, ajungând pe locul 61 din 70 de economii analizate. Depunctarea reprezintă un semnal de alarmă pentru economia românească, mai ales în contextul în care alte state din Europa de Est continuă să își consolideze pozițiile în clasamentul internațional sus amintit.

România se prăbușește în clasamentul competitivității mondiale. Depășită de Bulgaria

Conform raportului publicat joi de IMD, România se află acum în urma mai multor state cu care se compară frecvent din punct de vedere economic. Polonia ocupă locul 41, Ungaria se situează pe poziția 51, iar Bulgaria a urcat până pe locul 56, devansând astfel România. În clasament, țara noastră reușește să se mențină doar înaintea Mexicului, aflat pe locul 62, și a Slovaciei, care ocupă poziția 63. Specialiștii atrag atenția că această evoluție reflectă dificultățile structurale cu care se confruntă economia românească, de la dezechilibrele bugetare până la ritmul lent al transformării digitale și al investițiilor în inovare.

Raportul IMD evidențiază mai multe domenii în care România trebuie să acționeze rapid pentru a-și îmbunătăți competitivitatea economică. Printre prioritățile menționate se numără eficientizarea cheltuielilor publice și reducerea deficitului bugetar, accelerarea investițiilor în cercetare, dezvoltare și inovare; sprijinirea companiilor în procesul de digitalizare, modernizarea sistemelor de sănătate și educație și dezvoltarea și modernizarea industriei de apărare.

Cum este realizat clasamentul competitivității mondiale

World Competitiveness Yearbook este unul dintre cele mai importante instrumente internaționale de evaluare a performanțelor economice. Publicat anual încă din 1989, raportul analizează competitivitatea statelor pe baza a aproape 350 de indicatori. Evaluarea este realizată în funcție de patru criterii majore: performanța economică, eficiența guvernului, eficiența mediului de afaceri, de asemenea, infrastructura. Ediția din 2026 include 70 de economii din întreaga lume și oferă o imagine de ansamblu asupra capacității acestora de a crea un mediu favorabil dezvoltării economice și investițiilor.

Singapore revine pe primul loc în lume

La nivel global, Singapore a revenit pe prima poziție în clasamentul competitivității mondiale, după ce ocupase anterior această poziție și în 2024. Potrivit raportului, performanța excepțională a mediului de afaceri și eficiența economică au contribuit decisiv la ascensiunea statului asiatic. Hong Kong a urcat, de asemenea, în clasament și a depășit Elveția, care a coborât pe locul trei. Deși rămâne cea mai competitivă economie europeană, Elveția a fost afectată de tarifele comerciale impuse de Statele Unite și de aprecierea puternică a francului elvețian, factori care au redus atractivitatea investițională.

Anuarul Competitivității Mondiale 2026 AICI!

România se prăbușește în clasamentul competitivității mondiale. A pierdut 12 locuri într-un singur an
România se prăbușește în clasamentul competitivității mondiale