Premierul italian Giorgia Meloni a declarat sâmbătă că recunoașterea statului palestinian înainte de înființarea acestuia ar putea fi contraproductivă, potrivit Reuters.
Meloni: Recunoașterea statului palestinian înainte de înființarea acestuia ar putea fi „contraproductivă”
„Sunt foarte favorabilă statului Palestina, dar nu sunt de acord cu recunoașterea lui înainte ca acesta să fie cu adevărat înființat”, a declarat Meloni pentru cotidianul italian La Repubblica.
„Dacă ceva ce nu există este recunoscut pe hârtie, problema ar putea părea rezolvată când de fapt nu este”, a adăugat Meloni.
Decizia Franței de a recunoaște statul palestinian la Adunarea Generală a Națiunilor Unite din septembrie a fost condamnată de Israel și Statele Unite pe fondul războiului din Gaza dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas.






